Echilibrul dintre ascensiunea profesională şi armonia vieţii familiale. Invitată în studio – Tatiana Badan, primar al satului Selemet, raionul Cimişlia, Președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova * Familia şi cariera. Interviu cu Doina Nistor, director de companie şi mamă a trei copii * Sondaj cu ascultătorii* Redactor Diana Palade
UE susţine iniţiativele comunităţilor locale. În studio: Boris Burcă, preşedintele raionului Teleneşti, Vadim Lelic, primar de Teleneşti, Vitalie Colun, primar de Orhei, Cristina Moisei, expert Business Consulting Institut, Mihai Roşcovan, managerul Proiectului de Dezvoltare Locală Integrată * Redactor Maria Trifan
În cadrul emisiunii s-a discutat despre Conferința de lansare a Campaniei de informare și discuții pentru Autoritățile Publice Locale din Moldova „Acordul de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană: evoluție, conținut și efecte”. Evenimentul a fost organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova cu suportul financiar a Fundaței „Soros-Moldova”. Deasemenea un subiect al emisiunii l-a constituit ședința Comitetului de Monitorizare a Congresului Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei care a avut loc la Chișinău la data de 3 iulie 2014.
În cadrul emisiunii s-a discutat despre întînirea cu delegația Fondului Monetar Internațional cu CALM, pentru a discuta despre situația în domeniul descentralizării și implementarea noului sistem de finanțe publice locale. Întrevederea a avut loc la inițiativa FMI. Deasemenea un subiect important al emisiunii l-a constituit întrevederea membrilor Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) cu Secretarul de Stat a Carolinei de Nord D-na Elaine Marshall (SUA). La evenimentul organizat de către CALM în parteneriat cu Ambasada SUA au participat circa 50 primari care au avut discuții deschise cu Secretarul de Stat a Carolinei de Nord cu privire la sistemul și modul de funcționare a autorităților publice locale din ambele țări, la provocările și oportunitățile de colaborare a APL cu puterea centrală, precum și promovarea consolidării relațiilor dintre Republica Moldova și Statul Carolina de Nord.
În cadrul emisiunii s-a discutat despre participarea CALM la cea de-a 25-a sesiune a Adunării Generale a Asociației Orașelor și Comunelor din Slovacia (ZMOS) în Bratislava, Republica Slovacă, precum și despre Festivalul Folcloric Naţional „Nicolae Glib” editia I, prilejuit de aniversarea a 65 de ani de la naşterea artistului şi 45 de ani în slujba cântecului popular unde a fost prezent și colectivul artistic format din primari ai diferitor localități din țară, membri CALM, cu un buchet de melodii.