La data de 17 iulie 2014, în orașul Căușeni, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, au continuat Campania de informare privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Conţinutul şi importanţa Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a fost discutat cu primarii şi conducătorii serviciilor care se află în subordinea Consiliului raional Căuşeni.

Scopul campaniei de informare, este de a explica edililor locali esența și miza integrării europene și cum pot folosi aceștia pârghiile oferite de Acordul de Asociere în beneficiul comunităților care le-au oferit votul de încredere!

Seminarul a fost deschis de către Valeriu MUSTEAȚĂ, Președintele Asociației primarilor și aleșilor locali din raionul Căușeni, care a reiterat că apropierea de valorile europene va schimba în bine viața comunităților doar în situația în care edilii vor ști esența, beneficiile și principiile Acordului. În aceeași ordine de idei, Conducerea Raionului Căușeni, a venit cu un cuvint de salut și a menționat importanța momentului pe care-l traversează Republica Moldova odată cu semnarea Acordului și necesitatea cunoașterii aspectelor Acordului de către reprezentanții APL.

Domnul Viorel Furdui, director Executiv CALM, a menționat faptul că CALM, în calitate de organizație non-politică și reprezentativă a APL, își respectă consecvent angajamentul de a-i informa pe primari în ceea ce privește prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

În cadrul seminarului, experții Igor Boțan și Viorel Chivriga, au prezentat informații concrete privind aspectele de ordin politic și economic ale Acordului de asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană ce a fost semnat la 27 iunie 2014. 

Analistul politic Igor Boţan a amintit factorilor de decizie că acordul stabileşte un nou cadru juridic pentru cooperarea cu UE şi transferă cooperarea țării noastre cu UE la o nouă etapă, cea a asocierii politice şi integrării economice. După ce a fost semnat  de ambele părţi Republica Moldova şi Uniunea Europeană, iar la 4 iulie a fost ratificat de Parlamentul ţării noastre, a venit rîndul cetăţenilor să fie informaţi despre importanţa şi conţinutul principalului document semnat vredată de ţara noastră. Specialiștii spun că Acordul de Asociere cu UE, inclusiv Acordul de Liber Schimb, va genera o creştere economică de 6, 4% pe termen lung, iar exporturile vor avea un salt de două ori și vor atinge 12 la sută. Totodată, vor scădea prețurile la produsele de consum, va crește competitivitatea producătorilor autohtoni și vor fi diversificate relațiile cu partenerii economici străini. 

Expertul CALM Alexandru Osadci a expus informații privind aspectul descentralizării, locul și rolul Administrației Publice Locale în contextul Acordului de asociere.

Primarii din raionul Căușeni se arată optimişti şi speră la investiţii majore în satele moldovei odată cu semnarea acestui accord.

Participanții au menționat că acest seminar este unul binevenit și foarte important. Toți participanții la eveniment au fost asigurați cu materiale informative.  

Seminarele se desfășoară în cadrul proiectului ”Campania de informare a Autorităților Publice Locale privind integrarea europeană și Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană” și face parte dintr-o campanie amplă de informare ”Moldova, Europa”, susținută de Fundațiile pentru o Societate Deschisă și Fundația Soros-Moldova.















































Imprimare