Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a participat la consultările publice organizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pe marginea conceptului reformei asistenţei sociale „Restart”.
CALM și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că APL nu au fost consultate în procesul de elaborare a acestui concept și astfel documentul conține mai multe lacune esențiale și, practic, nu oferă soluții la problemele esențiale de ordin social din comunități.
În conceptul reformei se propune crearea unor agenții teritoriale de asistență socială, în subordinea cărora vor fi direcțiile de asistență socială. Potrivit CALM, crearea unei noi structuri în sistemul de prestare a serviciilor sociale nu va soluționa problemele din domeniu, în condițiile în care și responsabilitatea pentru întreținerea acestui domeniu nu va fi asumată de către stat.
Ca prioritate, CALM a solicitat în document să fie specificat clar că această competență de asigurare a asistenței sociale este a statului, să fie stipulat clar cine va implementa reforma, căror autorități și ce atribuții le revin. „Astăzi, primarii sunt nevoiți să-și asume multiple responsabilități care nu-i vizează”, a explicat directorul executiv al CALM Viorel Furdui.
O altă propunere a CALM fost ca centrele și cantinele sociale care sunt create de APL să se regăsească în acest concept de reformă și statul să își asume finanțarea acestora, aceasta fiind o competență a statului.
Ajutorul social, impunerea unor noi modele de cereri pentru acordarea acestui tip de suport și punerea unei poveri imense pe asistenții sociali în procesul de completare a acestor cereri au fost alte subiecte aduse de către CALM în atenția reprezentanților Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
În afară de acestea, CALM a solicitat includerea în document a unor prevederi clare de intervenție a instituțiilor responsabile în situații de urgență pentru gestionarea centrelor de plasament pentru copiii din familii vulnerabile, dar și pentru persoanele cu tulburări de sănătate mintală.
Primarii au atras atenția asupra faptului că în Republica Moldova nu există atât de multe centre de plasament sau de asistență pentru copiii în situații de risc sau pentru persoane cu tulburări de sănătate mintală. „Statul nu construiește alte centre, iar cele create de comunități la Selemet, Ochiul Alb, Sărata Veche etc, cu susținerea financiară a donatorilor, cu infrastructura necesară, riscă să fie închise din lipsa resurselor financiare, măcar parțiale, a acestora, de către stat, deși acest tip de serviciu este extrem de necesar în localitățile noastre cu o populație preponderent bătrână și vulnerabilă”, a declarat președinta CALM, Tatiana Badan. Potrivit primarei de Selemet, Cimișlia, problema întreținerii centrelor sociale va fi abordată și în cadrul Comisiei Paritare.
Totodată, în conceptul acestei reforme este stipulat că foarte puține primării au angajat specialiști privind respectarea drepturilor copiilor. În acest sens, CALM a explicat că acești specialiști trebuie să fie salarizați, iar în lipsa unei descentralizări financiare și fiscale, este imposibil de realizat acest obiectiv. În această ordine de idei a fost reiterat faptul că atunci când statul deleagă cu competențe APL, este obligat să asigure APL și cu resursele financiare necesare pentru îndeplinirea acestora.
Salariile mizere ale asistenților sociali care sunt în subordinea direcțiilor de asistență socială, dar pentru activitatea cărora se cheltuie bani din bugetele APL, multiplele sarcini care le revin acestora, au fost, de asemenea, teme pe agenda ședinței de lucru.
„În majoritatea cazurilor, în situații de risc, primăriile împreună cu comisia multidisciplinară sunt în prima linie și caută soluții, iar direcțiile raionale de asistență socială nu intervin în măsura în care este necesar. Pe de o parte, există direcții de asistență socială cu foarte mulți angajați, pe de altă parte, noi trebuie să facem față multiplelor provocări cu care ne confruntăm în acest domeniu al asistenței sociale”, a afirmat președinta CALM.
CALM și-a exprimat speranța că acestea și alte propuneri menite să definească mai explicit competenţele fiecărei părţi vizate de reformă, dar şi să soluţioneze problemele cu care se confruntă primarii în implementarea măsurilor de asistență socială la nivel local se vor regăsi în conceptul noii reforme.