În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor de a veni cu un aviz privind proiectul  legii cu privire la condominiu.

În redacţia propusă a proiectului Legii cu privire la condominiu s-a ţinut cont de pachetul de legi ce ţin direct sau indirect de domeniul dat, (Codul civil, Codul de procedură civilă, Legea privatizării fondului de locuinţe, Legea cadastrului bunurilor imobile, Legea serviciilor publice de gospodărie comunală, etc.), precum și alte acte normative aprobate de Guvern.

Principalele elemente noi care au fost incluse în prezentul proiect țin de următoarele obiective propuse spre a fi realizate:

  1. Instituirea condominiului și în clădiri cu altă destinației decît cea locativă, avînd în vedere experiența acumulată în țară privind înregistrarea condominiilor în clădiri administrative.
  2. Crearea condominiilor, de regulă, doar într-un singură clădire.
  3. Precizarea definițiilor și aducerea lor în concordanță cu cele expuse în proiectul legii cu privire la locuințe.
  4. Crearea obligatorie a asociațiilor de coproprietari și detalierea funcționării lor, elaborarea Acordului de asociere și Statutului (inclusiv drepturile, obligațiile și responsabilitățile Asociației de Proprietari; structura și organele executive ale ACC; procedurile decizionale ale ACC; stabilirea și încetarea funcţiei ACC).
  5. Perfectarea înregistrării și calcularea cotelor părți din proprietatea comună.
  6. Includerea normelor ce țin de întreprinderea măsurilor de finanțare a reparației capitale a  clădirilor, inclusiv pentru efectuarea măsurilor de eficiență energetică și normelor privind modul de obținere a creditelor , atît de către persoanele fizice-proprietari de locuințe, cît și de către asociație în calitate de persoană juridică, instituirea Fondului de întreţinere şi reparaţie a bunurilor imobile din condominiu.
  7. Modificarea normelor  ce țin de contractarea serviciilor comunale și necomunale.
  8. Precizarea relațiilor între ACC și APL (inclusiv controlul asupra activității ACC).

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi si reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză, prin oricare din mijloacele indicate mai jos. 

Date de contact: Telefon: 022-223509; Fax: 022-223529; Email: info@calm.mdion.beschieru@calm.md.

Persoană de contract – Stanislav Maican, Expert juridic CALM.

Notă informativă asupra proiectului de lege cu privire la condominiu

Imprimare