În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Sănătății de a veni cu un aviz privind proiectul hotărîrii de Guvern privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi control a infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2016-2020.

În nota informativă se menționează că În contextul finalizării implementării Programului naţional de prevenire şi control a infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2014-2015, reieşind din actualitatea problemelor legate de infecţia cu HIV şi infecţiile cu transmitere sexuală şi în temeiul prevederilor actelor legislative şi recomandărilor naţionale şi internaţionale a fost elaborat proiectul Programului naţional de prevenire şi control a infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2016-2020, drept document fundamental de politici privind intervenţiile naţionale în domeniul HIV/ITS. El stabileşte liniile directoare şi priorităţile de acţiune pentru prevenirea răspîndirii HIV/ITS şi reducerea impactului.

Scopul Programului este: minimizarea consecinţelor epidemiei HIV şi ITS prin reducerea transmiterii, precum şi a mortalităţii asociate cu HIV.

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi si reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză, prin oricare din mijloacele indicate mai jos.

Date de contact: Telefon: 022-223509; Fax: 022-223529; Email: info@calm.md, viorel.rusu@calm.md   

Persoană de contract – Viorel Rusu, Expert juridic CALM. 

Imprimare