În adresa CALM a fost expediată o solicitare de aviz privind proiectul dispoziției cu privire la instituirea Mecanismului național de asistență la revenire (număr unic 202/CS/2025), autor – Cancelaria de Stat.
Mecanismul stabilește modul de organizare a asistenței în procesul de revenire și reintegrare a cetățenilor Republicii Moldova care s-au stabilit temporar sau permanent peste hotare și care revin sau intenționează să revină în țară.
Obiectivele Mecanismului:
1) Oferirea asistenței individuale cetățenilor de peste hotare la etapa de pre-revenire, revenire și post-revenire pentru identificarea necesităților și stabilirea planului individual de parcurs la revenire;
2) Colaborarea și coordonarea cu autorități publice centrale, locale și alți actori relevanți în procesul de acordare a consultanței specializate la revenire;
3) Studierea politicilor autorităților publice centrale cu impact privind susținerea la revenire, documentelor și materialelor relevante, precum și experienței altor țări;
4) Stabilirea și dezvoltarea parteneriatelor cu mediul asociativ și alți actori relevanți din țară și de peste hotare în vederea extinderii și consolidării eforturilor de asistență la revenire;
5) Elaborarea rapoartelor periodice de monitorizare și evaluare privind suportul la revenire, precum și analiza nivelului de satisfacție a beneficiarilor în ceea ce privește serviciile de care au beneficiat.
6) Elaborarea propunerilor de politici publice pentru facilitarea revenirii și reintegrării diasporei ca urmare a analizei parcursului de revenire.În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi și reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză la adresa de email info@calm.md
Fișiere:
Cererea de înregistrare Dispozitie