Proiectul hotărîrii Guvernului „Cu privire la Programul național de dezvoltare profesională în serviciul public pentru anii 2013–2016” a fost elaborat în scopul profesionalizării serviciului public prin îmbunătăţirea procesului de dezvoltare profesională a funcţionarilor publici, cu suportul colaboratorilor companiei contractată în acest scop de către Oficiul de suport administrativ pentru asistenţă în implementarea Strategiei de reformă a administraţiei publice centrale în Republica Moldova.
Aplicarea prevederilor prezentului Program va asigura eficientizarea procesului de dezvoltare a personalului, contribuind, astfel, la susţinerea implementării reformei de modernizare a administraţiei publice; ridicarea nivelului de profesionalis în serviciul public, sporirea eficienţei administraţiei publice şi oferirea unor servicii mai bune şi mai puţin costisitoare; sporirea nivelului de conştientizare de către funcţionarii publici a necesităţii unui comportament etic.