Luni, 16 decembrie, CALM a avut o întrevedere cu reprezentanții Institutului Republican Internațional (IRI) din Statele Unite ale Americii. În cadrul evenimentului au fost analizate potențialele domenii de cooperare între CALM și IRI. Totodată, experții au făcut schimb de opinii privind situația politică din țară, starea democrației și autonomiei locale, condițiile de activitate ale autorităților locale, etc.
Potrivit CALM, experiența SUA în domeniul democrației locale este foarte importantă pentru RM. CALM a opinat că deși cele mai multe modele sunt preluate din Uniunea Europeană, trebuie analizate și celelalte bune practici de cooperare ale APL cu sectorul privat, de prestare a serviciilor publice către sectorul privat, etc.
Experții din SUA au fost interesați de etapa la care se află reforma administrativ-teritorială și regionalizarea. CALM a explicat că s-au întreprins anumite acțiuni pentru lansarea acestei reforme, vorbind și despre necesitatea elaborării unor baze conceptuale ale acesteia. Totodată, CALM a scos în evidență faptul că atât comunitățile mari cât și cele mici se confruntă, în general, cu aceleași probleme.
IRI a venit cu inițiative de cooperare, prioritare fiind, în contextul în care recent au avut loc alegeri locale generale, instruirea primarilor și altor aleși locali.
Un alt subiect abordat a fost privind funcționalitatea asociațiilor locatarilor, un concept interesant și multidimensional ce presupune unele eforturi semnificative în contextul în care au existat mai multe încercări de creare a unor asemene asociații, dar puține sunt funcționale. Problemele la nivel de elaborare a conceptului, a politicilor de funcționare, de finanțare, a relațiilor dintre aceste asociații și APL, de comunicare a acestora cu locatarii au fost, de asemenea, abordate în cadrul întrevederii. Experții din cadrul GIZ au afirmat că un proiect asemănător a fost implementat în Ucraina și că după studierea acestui model ar putea fi preluate unele experiențe din țara vecină.
Institutul Republican Internațional este o organizație non-profit, angajată să promoveze democrația și libertatea. În Republica Moldova, IRI activează din anul 2003 în domeniul consolidării capacităților, organizând periodic mai multe evenimente, instruiri, inclusiv pentru reprezentanții APL.
Serviciul de Comunicare al CALM