Miercuri, 13 februarie, CALM a avut o întrevedere cu reprezentanți ai asociației obștești „Concordia. Proiecte sociale”. Concordia a solicitat suport din partea CALM în vederea implementării serviciilor sociale, dar și pentru a  îmbunătăți cooperarea dintre asociația obștească și administrația publică locală din comunitățile unde Concordia își desfășoară activitatea. Un alt punct comun de colaborare ar fi necesitatea modificării cadrului legal ce ar permite preluarea de către administrația locală de nivelul I sau II a unor servicii sociale dezvoltate de către asociația obștească.

Printre activitățile comune, Oxana Miron, specialist al Concordia în activitatea de lobby și advocacy a menționat și elaborarea unui ghid care ar ajuta atât ONG-urile, cât și APL-urile de nivelul I sau II atunci când trebuie să creeze sau să preia unele servicii din comunitate. „Ne propunem să înaintăm demersuri către instituțiile statului în care vom solicita constituirea unor grupuri de lucru, dar și modificarea unor acte normative, iar pe acest segment instituția DVS are mai multă expertiză decât noi. Aceste puncte de tangență ne dorim să le regăsim într-un acord de colaborare cu CALM, cu un plan de acțiuni pe care să-l implementăm în comun.”

Președintele CALM Tatiana Badan a salutat această inițiativă a Concordia, reiterând și despre dorința APL-urilor de a fi ajustat cadrul legal, deoarece mai multe competențe dețin autoritățile locale de nivelul II, chiar dacă APL de nivelul I dezvoltă anumite servicii sociale la nivel local, iar pentru ca acestea să aibă continuitate este nevoie de acoperire financiară. „Noi nu avem descentralizare și APL se bucură atunci când vin Concordia sau alți parteneri cu suport pentru a dezvolta asemenea tipuri de servicii, dar când aceștia pleacă noi rămânem cu o problemă imensă deoarece bugetele nu ne permit să le întreținem, chiar dacă acestea sunt extrem de necesare pentru comunități.” Tatiana Badan a amintit de  cantina socială și de centru social pentru copiii cu dizabilități și din familii social-vulnerabile deschise în Selemet grație suportului partenerilor din Norvegia, exprimându-și îngrijorarea pentru perioada când actualii investitori nu vom mai susține această inițiativă.” Potrivit președintelui CALM, statul nostru  trebuie să încurajeze toți partenerii care vin cu proiecte, dar și să ofere pârghii pentru APL ca să poată dezvolta și întreține aceste tipuri de servicii sociale.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a declarat că este în interesul ambelor părți de a avea un acord de cooperare, deoarece la acest capitol există o problemă fundamentală. „Toate serviciile sociale au de suferit. După introducerea în 2015 a noului sistem de finanțe publice locale s-a cam uitat de aceste tipuri de servicii. Nu este clar cui aparțin aceste instituții sociale. Pe de o parte, legea descentralizării administrative ne arată că nu sunt în competența APL de nivelul I, plasându-le în gestiunea nivelului II, pe de altă parte, la nivelul I sunt multe asemenea servicii, dar nu există finanțare.” Potrivit directorului executiv al CALM, contribuția primăriilor pentru a dezvolta aceste servicii depinde foarte mult de descentralizare, dorința APL de a ajuta fiind evidentă, doar că acestea nu au această posibilitate. Viorel Furdui a accentuat faptul că problema este una stringentă și trebuie soluționată, iar împreună cu competențele trebuie transferate și pârghiile necesare. „Aceste centre multifuncționale trebuie să aibă un statut clar, finanțarea trebuie să vină la nivelul I, deoarece majoritatea oamenilor sunt acolo. Toate acestea sunt posibile prin întărirea capacităților APL atât financiară, cât și administrativă.”

Oleg Gașper, primar de Ivancea, Orhei și-a manifestat disponibilitatea de a dezvolta în comună, cu suportul Concordia, aceste tipuri de servicii sociale atât de necesare în comunitățile noastre.

Părțile au convenit să colaboreze, să-și coordoneze activitățile și să încheie un acord de cooperare în cel mai scurt timp.

Misiunea asociației obștești „Concordia. Proiecte Sociale” este de a oferi sprijinul necesar copiilor dezavantajați și rămași fără ocrotire părintească, familiilor vulnerabile și bătrânilor nevoiași, promovându-le drepturile și integrându-i în societate. „Concordia. Proiecte Sociale” activează în 60 de localități ale Republicii Moldova și dezvoltă tipuri de servicii precum cantinele sociale, centrele de plasament temporar, casele de copii de tip familial etc.

Serviciul de Comunicare al CALM





Imprimare