Noul număr al buletinului informativ al Congresului Autorităților Locale din  Moldova (CALM) este dedicat autorităților locale și luptei acestora în combaterea COVID-19. 

Într-o Adresare expediată premierului Republicii Moldova, CALM solicită includerea APL de nivelul I în lista beneficiarilor de indemnizații unice pentru angajații infectați cu COVID-19, în contextul în care primarii și funcționarii din cadrul APL, în cadrul activității lor zilnice, se expun nu mai puțin decât angajații Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS); Serviciului de Informații și Securitate (SIS); Centrului Național Anticorupție (CNA); Ministerului Afacerilor Interne (MAI), etc care beneficiază de aceste indemnizații. De asemenea, CALM prezintă experiența mai multor aleși locali care s-au infectat cu COVID-19, unul dintre aceștia, pierzându-și viața.

Tot din noul număr al ziarului CALM aflăm că în perioada 2021-2022, CALM va deține președinția celei mai importante rețele a asociațiilor autorităților locale din Sud-Estul Europei NALAS. Mai multe propuneri înaintate de CALM se regăsesc printre recomandările Comitetului Regiunilor Uniunii Europene pentru viitorul Parteneriatului Estic. Cunoaștem care sunt acestea lecturând noua ediție a ziarului CALM.

CALM și autoritățile statului au analizat condițiile în care ar putea fi redeschise grădinițele.  Ce propuneri au înaintat autoritățile locale aflăm la paginile 5-6.

CALM și Programul USAID Comunitatea Mea colaborează în vederea dezvoltării capacităților reprezentanților APL. Ce reprezintă acest program, care sunt rezultatele înregistrate în cei doi ani de activitate, dar și obiectivele pentru perioada următoare aflăm de la directorul Programului Comunitatea Mea Daniel Șerban.

CALM a inițiat cooperarea cu Agenția de Guvernare Electronică (AGE). Despre perspectivele e-guvernării locale ne informăm lecturând interviul cu directorul AGE Iurie Țurcanu.

Cu sprijinul PNUD Moldova, 22 de asociații de băștinași sunt ghidate de CALM în cadrul Programului Incubator AdB 2020, iar alte 28 de comunități pun pe roate noi asociații de băștinași. Despre eforturile CALM și PNUD Moldova de a transforma fenomenul migrației în oportunități de dezvoltare a comunităților locale aflăm la paginile 11- 13.

În cadrul rubricii „Ai noștri, ca brazii” vă invităm să-i cunoașteți sau să-i redescoperiți pe viceprimarul municipiului Chișinău Victor Chironda; primarul de Mingir, Hâncești Ilie Chițanu; primarul de Cubolta, Sângerei Alexandru Sîrbu; primarul comunei Larga, comuna Briceni Radu Urechean; primarul de Sireț, Strășeni Leonid Boaghi; primarul satului Tănătari, raionul Căușeni Lidia Jubea; primarul de Tocuz, Căușeni Alexandru Țurcan; primarul de Ciuflești, Căușeni Sergiu Pîrlog; primarul comunei Răscăieți, Ștefan Vodă Ludmila Zagoreț; primarul de Antonești, Ștefan Vodă Nadejda Morari; primarul de Olănești, Ștefan Vodă Iurie Ostafii și primarul de Căplani, Ștefan Vodă Valeriu Tabunșcic.

Care sunt cele mai transparente localități din Republica Moldova în anul curent aflăm la pagina 30 a buletinului informativ. Acestea, dar și alte subiecte de interes pentru autoritățile locale și toți cetățenii responsabili aflăm din noul număr al ziarului Vocea Autorităților Locale. Buletinul informativ este distribuit în toate primăriile din Republica Moldova.

Serviciul de Comunicare al CALM

Fișier:

Ziarul Vocea Autorităților Locale

Imprimare