Recent, membri ai Biroului Executiv și experți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), alături de reprezentanți ai guvernării centrale și ai Consiliului Europei, s-au întors din Serbia, acolo unde au avut întrevederi cu reprezentanți ai asociației autorităților locale și autorităților centrale din această țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană din 2014. Scopul vizitei a fost de consolida capacitățile membrilor Biroului Executiv al CALM în ceea ce privește mecanismele de consultare și dialog între autoritățile de la nivel central și cel local. Concluziile acestei vizite de studiu le aflăm în cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM”. Protagoniștii ediției sunt Svetislav Pounovic, reprezentantul Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei ; Nikola Tarbuk, secretar general al Conferinței Permanente a Orașelor și Municipiilor din Serbia; Larisa Voloh, președinta Comisiei Administrație Publică din Parlamentul Republicii Moldova; Diana Chiriac, consilieră a Prim-ministrului în domeniul administrației publice; Serghei Anastasov, primar al municipiului Comrat; Nina Cereteu, primară a orașului Drochia, vicepreședintă a CALM; Victor Gori, primar al comunei Botnărești, Anenii Noi, vicepreședinte al CALM; Tatiana Gălățeanu, primară de Giurgiulești, Cahul și Ilie Ceban, viceprimar al municipiului Chișinău.
Vă mulțumim că alegeți să fiți alături de noi! Oamenii informați sunt puternici!
Fișier:
Emisiunea „La Înălțime cu CALM”