La 14 mai au avut loc dezbateri publice privind inițiativa CALM de a crea o Conferință Națională Permanentă pentru descentralizare, consolidarea autonomiei locale și reforma APL. La eveniment au participat reprezentanți ai APC și APL, mediul academic, societatea civilă și parteneri de dezvoltare ai RM.
Inițiativa CALM are ca obiectiv asigurarea unei participări și consultări largi, reale și efective în procesul de reforme, ceea ce va asigura eficiența, sustenabilitatea și continuitatea acestora, dar și a descentralizării.
Președintele CALM, primar de Selemet Tatiana Badan a menționat că de 11 ani, de la înființarea CALM, se vorbește despre necesitatea creării unui dialog permanent și efectiv între APL și APC, dar și alți actori relevanți, pentru că numai astfel am putea înregistra performanțe în domeniul autonomiei locale și reformelor. „Este necesară o nouă abordare de comunicare cu autoritățile centrale, de jos în sus.” Totodată, președintele CALM a afirmat că în cadrul discuțiilor despre elaborarea programului strategic al CALM, mai mulți primari din cadrul Consiliului de Administrare al CALM s-au expus privind necesitatea creării unei platforme de comunicare ce ar viza descentralizarea, consolidarea autonomiei locale și reforma APL. Tatiana Badan și-a exprimat încrederea că împreună poate fi găsită cea mai bună soluție de a promova interesele APL și comunităților, pentru a îmbunătăți activitatea APL , dar și APC.
Adrian Ermurachi, secretar general adjunct al Guvernului, dar și moderatorul evenimentului a apreciat inițiativa CALM, menționând că trebuie să învățăm din lecțiile trecutului pentru a avea rezultate în viitor. „Toate aceste obiective vor fi realizate dacă vom avea consens larg. Toți ne dorim să avem rezultate, dar este important să acceptăm și punctul de vedere al fiecăruia și, totodată, să ajungem la consensul necesar, astfel încât să avem rezultate comune.”
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a scos în evidență faptul că în ultima perioadă există o colaborare constructivă între CALM și Cancelaria de Stat, evenimentul de astăzi fiind o inițiativă de a completa acest sistem de dialog și consultare existent.
Viorel Furdui a făcut o prezentare a conceptului Conferinței naționale permanente pentru descentralizare, consolidarea autonomiei locale și reforma APL, menționând că scopul și obiectivul general al acestei inițiative este de a asigura, în baza principiului de jos în sus, o abordare cât mai complexă și multilaterală a problematicii reformei APL, cu participarea de la bun început a tuturor actorilor și factorilor decizionali, pentru a asigura eficiența și sustenabilitatea rezultatelor, dar și consensul general privind locul, importanța, problemele, cauzele, necesitățile și direcțiile procesului de descentralizare și consolidare a autonomiei locale sau reformei APL.
Directorul executiv a vorbit și despre principiile de selectare a membrilor Conferinței, dar și despre modalitatea de funcționare a platformei de comunicare.
Rectorul Universității de Stat „B.P. Hașdeu” din Cahul, autorul unor studii privind reforma APL, Sergiu Cornea a salutat inițiativa CALM, menționând că atunci când ne așezăm la o masă de dialog este important să eliminăm divergențele. „Factorul politic vede în cetățeni doar voturi. Cei din cercetare si din mediul academic sunt preocupați de studenți, de ore etc. Ultimii actori, dar și cei mai importanți, sunt reprezentanții APL care ar trebui să fie un fel de barometru atunci când se preconizează o reformă.”
Potrivit fostului edil al orașului Cimișlia, fost reprezentant al delegației RM la Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei Gheorghe Răileanu, consens am putea atinge doar atunci când toți participanții sunt de bună credință și urmăresc un interes comun, cel al cetățenilor. „Trebuie să asigurăm profesionalismul și continuitatea în APL. De asemenea, CALM trebuie să acorde mai multă atenție pregătirii angajaților APL și primarilor, să lucreze la mai multe proiecte de legi care să fie supuse consultărilor și să insistăm ca acestea să fie adoptate. Cred că încet-încet se avansează pe calea democratizării”, a conchis Gheorghe Răileanu.
Nicolae Eșanu, președintele grupului de lucru creat de fostul premier Ion Chicu privind reforma APL, de asemenea, a salutat inițiativa CALM, exprimându-și speranța că aceasta va fi realizată. „Vă asigur că noi vom participa la dezbateri în cadrul acestei platforme, astfel încât să găsim un consens în elaborarea unui concept de reformă.” Nicolae Eșanu a accentuat că o asemenea reformă nu poate fi făcută în grabă și indiferent de formula viitoarei guvernări, trebuie de ținut cont și de opinia opoziției.
Primarul municipiului Edineț, vicepreședinte al CALM Constantin Cojocari a scos în evidență faptul că deși trăim timpuri incerte, faptul că astăzi deja avem posibilitatea de a spune lucrurilor pe nume înseamnă o mare victorie a democrației.
Și expertul internațional Adrian Ionescu a fost de părere că Republica Moldova a avansat destul de mult în domeniul democrației locale. Expertul s-a arătat convins că Congresul Autorităților Locale din Moldova are suficientă greutate ca să adune în jurul mesei toți acești actori despre care s-a vorbit.
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Finanțelor Dorel Noroc, nimeni nu își dorește ca reforma administrativ-teritorială să fie implementată fără CALM și APL. „Această reformă trebuie realizată paralel cu reforma finanțelor publice locale, astfel ca banii publici să fie utilizați cât mai eficient.”
Expertul Dumitru Budeanschi a atras atenția asupra faptului că fără implicarea factorului politic reformele nu sunt posibile. Totodată, expertul a propus identificarea în acest format a unui rol al actorilor locali din societatea civilă din APL.
Directorul executiv adjunct al Institutului pentru Politici și Reforme Europene Iulian Rusu a fost de părere că este nevoie de a consolida autonomia locală și prin prevederi constituționale.
Directorul Programului USAID „Comunitatea Mea” Daniel Șerban și-a exprimat bucuria de a-i vedea împreună pe reprezentanți ai APL, APC, societății civile, mediului academic. „Inițiativa de astăzi a CALM ne demonstrează că toată lumea vrea să se așeze la masa de discuții. Cred că suntem pe drumul cel bun, iar noi, cei de la Comunitatea Mea, suntem alături de Dvs.”
Și reprezentanta Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei Onorina Șoric i-a asigurat pe cei prezenți de susținerea instituției pe care o reprezintă în acest proces de consolidare a dialogului.
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui și-a exprimat încrederea în succesul acestei inițiative, menționând că atunci când există dorință se identifică și cele mai bune soluții.
Serviciul de Comunicare al CALM