Comisia juridică, numiri și imunități împreună cu Comisia administrație publică și dezvoltare regională ale Parlamentului Republicii Moldova au organizat la 28 noiembrie curent o ședința comună referitor la proiectului de lege nr. 156 din 27.05.2024 pentru modificarea unor acte normative (declararea averii și a intereselor personale). 

Unul din scopurile ședinței a fost identificarea unor soluții privind diferențierea și soluționarea justă  a dosarelor privind aleșii locali și alți funcționari, intentate pe parcurs de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) pe motive formale, adică fără constatarea unor careva daune interesului public (în multe cazuri dimpotrivă au fost aduce beneficii interesului public).

La ședință au participat și și-au expus opinia (inclusiv în baza inițiativei legislative înaintate anterior Parlamentului Republicii Moldova de către CALM)  reprezentanți și experți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), inclusiv primarii de Leova, Sângera și Zâmbreni. În cadrul ședinței și-au expus opinia și președinții Curții de Apel Chișinău și Curții Supreme de Justiție, reprezentantul ANI ș.a.  

CALM a reiterat poziția sa privind necesitatea îmbunătățirii cadrului legal în vederea proporționalizării sancțiunilor aplicate primarilor și altor categorii de angajați din sectorul public, inclusiv prin neadmiterea lipsirii de mandatul oferit de cetățeni pentru încălcările nesemnificative, procedurale și care nu au dus la prejudicierea bugetului public. 

Primarul orașului Leova, vicepreședintele CALM, Alexandru Bujorean, a menționat că au fost transmise participanților la ședință, deputaților, reprezentanților ANI, corpului judecătoresc și Comisiei Electorale Centrale, propunerile de modificare legislativă, inclusiv prin invocarea excepției de tardivitate în procesul aplicării actelor de constatare a faptelor produse în perioada anilor 2016-2021, atunci când legislația era mult prea dură în raport cu cei vizați în aceste acte, inclusiv primari. 

„În concluzie, legiuitorul nu mai trebuie să admită faptul ca un funcționar sau demnitar este sancționat cu amendă iar altul este lipsit de dreptul de a deține funcții publice pe un termen de 3 ani, fără a delimita clar substratul factologic și proporționalitatea abaterilor”, a declarat Alexandru Bujorean. 

Menționăm că zeci de primari au rămas fără mandat și alte câteva zeci sunt în procese de contestare în instanță. 

„Acest dezmăț trebuie oprit și ne exprimăm încrederea că Comisia juridică, numiri și imunități, condusă de Dna Deputat Veronica Roșca, va ține cont de propunerile CALM și a primarilor”, a subliniat alesul local.

Discuțiile pe marginea acestui subiect vor continua în vederea identificării unei soluții. 

Imprimare