În perioada 28-29 mai 2014, în orașul Edirne, Turcia si-a desfășurat lucrările al III-lea  Forum al Centrului Asiatic Turc pentru Studii Strategice (TASAM) cu denumirea  „Republicile turce: Diplomație culturala si Turism”. La acest Forum din partea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a participat Dna Tatiana Turcan, Vicepreședinte CALM, Primar comuna Vinogradovca, r-l Taraclia. Forumul TASAM  a întrunit peste 370 de participanți din tarile în care activează Diaspora Turcească, reprezentanții Universităților turce din Kazahstan, Marmara, Virginia(SUA), Universități comerciale din Istanbul, fostul prim-ministru a Republicii Turce a Ciprului de Nord,  Președintele de onoare a Societății turce din Germania, precum si  conducerea organizației TASAM reprezentată de Secretarul General a Consiliului.

În cadrul Forumului s-au desfășurat 11 sesiuni în care  au fost discutate și dezbătute problemele   parteneriatelor  din sectorul public-privat în  dezvoltarea turismului  în diferite țări și îndeosebi diplomația publică, oportunități și riscuri.

Secretarul General al Consiliului Turcesc, Dl Halil Akinci, în discursul sau  a accentuat că  în Turcia funcționează Uniunea Agențiilor Turistice – TURSAB, care are menirea să susțină dezvoltarea  turismului în țările, care fac parte din Uniune. El a făcut apel la comunitățile din toate țările care fac parte din lumea turcă sa-și consolideze toate capacitățile pentru a dezvolta turismul internațional. „Noi am făcut totul ca bogăția sa curgă  în țară dar nu din țară” a menționat  Secretarul General.  Acest apel ar putea servi ca motou pentru fiecare țară, care tinde la dezvoltarea și prosperarea țării.

În cadrul sesiunii „Parteneriatul public privat în dezvoltarea turismului; sesiunea specială privind administrația locală” la discuții a participat Vicepreședintele CALM, Dna Tatiana Turcan, care a menționat „Problema dezvoltării turismului este actuală și pentru Moldova. Astăzi ca nici o dată avem nevoie de investiții în ramura dată. Dezvoltarea turismului în Republica Moldova este o prioritate de dezvoltare economică, socială și politică. Republica noastră nu are munți, nu are mare, nisip, dar are o moștenire istorică, culturală, tradiții, unele particularități a mediului înconjurător, care  au menirea să dezvolte turismul în Moldova.  Viitorul relațiilor  moldo-turce     sunt în dezvoltarea întreprinderilor și asociațiilor mixte, care vor permite dezvoltarea  parteneriatului  public-privat în deschiderea complexelor și agențiilor turistice cu capital turcesc”.

TASAM – Centrul Asiatic Turc pentru Studii Strategice este un centru de cercetare științifică care elaborează, pune în aplicare și împărtășește viziunea strategică și  proiectele vitale pentru oameni și pentru umanitate prin informații obiective și idei originale, care se ajunge prin urmărirea îndeaproape a conjuncturii și evaluarea profundă a dimensiunilor relevante. Ca o organizație independentă și dinamică și ca ONG, TASAM, care se bucură de avantajul bogatelor cunoștințe istorice și experiența Turciei, funcționează din 2003, când a fost înființat de către specialiști și oameni de știință din Turcia având responsabilitatea socială cu propunerea o civilizație bazată pe putere și justiție. 

 

Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM: tel. 0(22) 22-35-09, tel/fax. 0(22) 22-35-29, 0(22) 21-32-35, e-mail: info@calm.md






Imprimare