Circa 90 de reprezentanți ai administrației publice locale, societății civile și persoane cu nevoi speciale au participat la 19 martie, la masa rotundă cu genericul „Asigurarea descentralizării, democrației locale și a proceselor electorale incluzive”.  Evenimentul a fost organizat de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare. Evenimentul a fost transmis online pentru beneficiarii din alte regiuni ale Republicii Moldova.

În cadrul mesei rotunde, partenerii proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” (EDMITE) au făcut o totalizare a rezultatelor activităților de proiect realizare sub egida EDMITE, printre acestea fiind nivelul de implicare al femeilor în procesul democratic, accesibilitatea la alegeri pentru persoanele cu nevoi speciale și promovarea unei abordări bazate pe drepturile omului în procesele de bugetare și consultare la nivel local.

Parteneriatul dintre EDMITE și CALM a început în 2023 și a avut ca obiectiv informarea femeilor cu privire la procesele democratice și electorale, dar și sporirea conștientizării importanței participării politice a femeilor. De asemenea, în cadrul parteneriatului s-au pus bazele consolidării cooperării între 32 de autorități publice locale (APL-uri) beneficiare și organizații neguvernamentale locale din regiunile Nord, Sud și Centru, în scopul dezvoltării unei abordări bazate pe drepturile omului pentru bugetare participativă și a elaborării planurilor de acțiune pentru cooperarea dintre aceste APL-uri și organizațiile societății civile locale.

Parte a proiectului a fost și Campania de informare la nivel național „De ce eu?”, destinată, în mod special, femeilor din zonele rurale, acestea obținând mai multe cunoștințe despre  procesele democratice și electorale, fiind scoasă în evidență necesitatea implicării femeilor în structurile guvernamentale locale, în beneficiul comunităților din care fac parte. Un alt obiectiv atins a fost  realizarea unui program de mentorat, în cadrul căruia primarele cu mai multă experiență au prezentat mai multe informații despre rezultatele înregistrate și le-au motivat pe colegele lor din zonele rurale care sunt la început de cale.

Printre subiectele abordate în cadrul evenimentelor online și offline au fost necesitatea participării  politice a femeilor, reprezentarea și impactul acestora în procesele de luare a deciziilor la nivel local, dar și faptul că femeile pot depăși orice obstacol. Scopul acestor discuții a fost de a consolida capacitățile viitoarelor lidere la nivel local, precum și de a le motiva să fie mai angajate civic și să aibă un rol important în elaborarea politicilor locale. Totodată, s-a pus accent pe cooperarea dintre APL și organizațiile societății civile locale în dezvoltarea unor abordări bazate pe drepturile omului a proceselor de bugetare și consultare la nivel local, inclusiv în asigurarea incluziunii proceselor democratice.

Lilia Puzderi, consilieră în comuna Borogani, Leova, persoană cu necesități speciale, a confirmat că colegele sale s-au implicat foarte activ în acest proiect. „Ne bucurăm că unele localități din R. Moldova chiar au ales calea schimbării în ceea ce privește asigurarea accesibilității persoanelor cu necesități speciale. De asemenea, trebuie să menționăm că Congresul Autorităților Locale din Moldova a susținut mereu această categorie de persoane în domeniul electoral, fiind bine informați și despre alte probleme cu care ne confruntăm”.

În a doua parte a evenimentului au fost prezentate rezultatele evaluării alegerilor locale din 2023 din perspectivă de gen, ale activităților din cadrul parteneriatului INFONET și EDMITE, în campania „Acces egal pentru toți” și perspectivele sporirii accesibilității persoanelor cu dizabilități la informație și la infrastructura publică existentă.

Primara comunei Iezărenii Vechi, Sângerei, Renata Gabor, lidera uneia dintre cele 32 de localități care au realizat planuri de acțiune pentru cooperarea dintre aceste APL-uri și organizațiile societății civile locale, a mulțumit CALM pentru rezultatele obținute în cadrul acestui proiect, menționând că un spațiu de agrement pentru copii și maturi va deveni o realitate pentru oamenii din comunitatea sa.

Elena Savițchi, primara de Borogani, Leova, a accentuat faptul că asigurarea drepturilor omului a fost motto-ul de care s-au ghidat experții CALM la toate activitățile. 

Președinta CALM, Tatiana Badan, a mulțumit partenerilor proiectului pentru susținere și reprezentanților autorităților publice locale pentru implicare și dorința de a schimba mentalitățile și realitățile din localitățile noastre. 

Imprimare