Pe data de 2 februarie, reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) au participat la o ședință de lucru, la Ministerul Finanțelor. Conducerea CALM, dar și primarii prezenți, au avertizat privind tergiversarea mai multor inițiative legislative, care duce la limita existenței APL. Aceștia au specificat că, odată cu aplicarea Legii Finanțelor Locale în toate localitățile, trebuie operate mai multe modificări ale cadrului fiscal și bugetar. Grupul de lucru din partea CALM a înaintat un set de propuneri menite să schimbe situația în bine.
La discuții au participat ministrul Finanţelor Otavian Armaşu, viceministrul Maria Cărăuş şi Secretarul de Stat Veronica Ursu.
În cadrul întrevederii au fost analizate principalele prevederi ale proiectului politicii fiscale, vamale şi bugetare, în mod special, s-a discutat despre impozitul funciar pentru anul 2016 şi principalele aspecte privind perfecţionarea legislaţiei fiscale, vamale şi bugetare pentru anul 2016.
Părțile au reconfirmat disponibilitatea în vederea conlucrării, formulării şi prezentării propunerilor faţă de măsurile respective şi au decis să continue dialogul pe aspectele menţionate.




Imprimare