Unul dintre obiectivele CALM este promovarea intereselor autorităților locale pe arena internațională. Reprezentanți ai CALM au mers săptămâna trecută la București pentru a participa la Summit-ul European al Regiunilor și Orașelor, dar și la Bruxelles, acolo unde a avut loc cea de-a 7-a ediție globală a Forumului de Politici Privind Dezvoltarea. Care a fost poziția CALM în cadrul acestor forumuri reprezentative, dar și cu ce rezultate s-au întors acasă primarii și experții aflăm în cadrul acestei ediții a emisiunii „La Înălțime cu CALM. Tot aici vorbim despre funcțiile, beneficiile și avantajele Conceptului sistemului informațional complex „Cadastrul Funcțional Urban Local – instrument al APL pentru exercitarea atribuțiilor și prestarea serviciilor publice. Interlocutorii emisiunii sunt Valentina Casian, primarul municipiului Strășeni, vicepreședinte al CALM, Valentin Guțan, primarul orașului Cricova, Natalia Petrea, primarul satului Costești, Ialoveni, Alexei Busuioc, primarului de Capaclia, Cantemir, Alexandru Osadci, coordonatorul de programe în cadrul CALM, Alexandru Morcov, expert al CALM, Nina Nistreanu, primarul comunei Gradiște, Cimișlia, Ion Rabacu, primarul comunei Negurenii Vechi, Ungheni și Efim Strogoteanu, primarul comunei Ecaterinovca, Cimișlia.Vă mulțumim pentru că alegeți să fiți „La Înălțime cu CALM și vă invităm să ne ascultați în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 10.00 și până la ora 12.00, la Eco FM, pe frecvențele 97,6 MHz – Fălești, 100,2 MHz – Sângerei, 104,4 MHz – Anenii Noi, 98.5MHz – Ștefan Vodă sau online pe site-ul ecofm.md. Toate emisiunile noastre le găsiți pe site-ul calm.md. OAMENII INFORMAȚI SUNT PUTERNICI!