Despre stabilirea priorităților de dezvoltare a RM, analiza situației curente, dar și soluții în domeniul pieței forței de muncă s-a discutat în cadrul elaborării documentului de politici privind Strategia Națională de Dezvoltare (SND) „Moldova 2030. În acest sens,  Grupul de lucru în domeniul pieței forței de muncă s-a întrunit pentru a doua oară la 7 mai, curent. La eveniment au participat membri ai Executivului, experți în domeniu, reprezentanți ai societății civile, ș.a. Congresul Autorităților Locale din Moldova  a fost reprezentat de expertul CALM Viorel Rusu.

Expertul Viorel Rusu a menționat faptul că dintre propunerile  pe care le-a făcut la prima ședință s-a ținut cont doar de aspectele legate de fiscalitate. „Credem că nu ne putem mișca înainte dacă nu vom ține cont de factorii externi, de piața muncii din regiune. Ne axăm doar pe factorii interni, de cei la nivel de instituție și cadru regulator. Noi permanent am penalizat și am sancționat, dar aceste aspecte de multe ori îl fac pe agentul economic să nu mai dorească să activeze. Poate ar trebui să punem accentul pe factorii de la nivelul climatului de afaceri, sa vedem dacă povara fiscală care există este relevantă condițiilor noastre? Dacă mai adăugăm sancțiuni și penalități atunci tot businessul va fugi. Trebuie sa verificăm și povara administrativă, toate aceste aspecte ar trebuie să se regăsească în Strategie. Când ai probleme la nivel de infrastructură, climat de afaceri, sancțiunile trebuie aplicate în ultimă instanță.

Referitor la prioritățile de politici la nivelul angajaților, la capitolul fortificarea instituțiilor mediatorilor comunitari, Viorel Rusu a opinat că este important de știut dacă vor fi servicii descentralizate, delegate, desconcentrate, sau cum apropiem aceste servicii de cetățean?

În contextul celor menționate mai sus, potrivit expertului CALM, la prioritățile de politici în cadrul instituțional și regulatoriu ar fi bine de adăugat un punct privind crearea unui climat de afaceri previzibil și favorabil, inclusiv la nivel local. „Businessului îi place atunci când e liniște, când condițiile de joc sunt clare, când nu sunt fluctuații de concurență neloială, etc. Politicile fiscale stimulative, inclusiv în aspectul recalificării angajaților ar stimula angajatorii și angajații.

Iar la capitolul facilitarea accesului la piața muncii și valorificarea competențelor profesionale și calificărilor imigranților, Viorel Rusu a propus să fie adăugată și recalificarea celor prezenți pe piața muncii, deoarece migranții nu neapărat vor veni înapoi, iar populația încadrată deja în câmpul muncii trebuie să aibă posibilități de dezvoltare a capacităților.

Expertul CALM și-a exprimat speranța că autorii elaborării Strategiei Naționale de Dezvoltare vor ține cont de toate aceste aspecte aspecte.

Potrivit Expert Group, obiectivul general al SND va fi centrat pe sporirea calității vieții oamenilor, cu accent pe valorificarea potențialului fiecăruia. Printre alte obiective care se regăsesc în Strategie sunt veniturile din surse durabile, condiții de trai decente (infrastructură), condiții de muncă decente și ocupare informală minimă.

La ora actuală, riscurile din acest domeniu sunt salariile mici și grupurile vulnerabile. Din aceste grupuri fac parte, în general, populația din mediul rural, care este cea mai expusă practicilor de ocupare informală. Totodată, în mediul rural spectrul de oportunități economice este mult mai redus și acest lucru duce adesea la abuzuri din partea angajatorilor.

Agricultura este principala sursă a ocupării informale, iar populația care activează în acest sector este expusă unor salarii reduse, incertitudinii și securității scăzute. De asemenea, persoanele cu dizabilități sunt expuse condițiilor indecente de muncă, din mai multe cauze, inclusiv din necunoașterea drepturilor, dar și de nivelul scăzut de motivare și de capacități a angajatorilor de a crea condiții pentru asemenea persoane. Femeile încă mai fac parte din categoria defavorizată pe piața forței de muncă, atât în ceea ce privește procentajul de angajare, cât și la capitolul remunerare. Un alt grup vulnerabil sunt conaționalii care se reîntorc de peste hotare. Datele statistice arată că un procent foarte mic dintre cetățenii noștri care revin acasă de peste hotare reușesc să se reintegreze rapid pe piața muncii din RM. Populația cu un nivel scăzut de instruire, slab informată, în special cea de etnie romă este o altă categorie vulnerabilă.

Printre acțiunile prioritare ale SND ar fi crearea unui climat de afaceri fertil și creșterea numărului de investiții.  În condițiile în care mai multe companii ar concura pentru factorul de forță de muncă, va crește concurența și vor crește și salariile, dar și motivația angajatorului. De asemenea, este necesar de a dezvolta mecanisme fiscale, dar și non-fiscale, pentru a stimula investițiile angajatorilor în sănătatea, educația și condițiile de muncă ale angajaților. Cetățenii trebuie să dispună de informația și pârghiile necesare pentru ca să poată să-și ceară drepturile și să prevină tratativele de discriminare din partea angajatorilor. Totodată, trebuie de fortificat capacitățile organizațiilor sindicale pentru a avea un rol mai activ în acest proces. Autoritățile speră că toate aceste măsuri vor contribui la creșterea salariilor și condițiilor de muncă pentru angajați.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare