Atunci când dragostea pentru cultură și frumos se cuibărește adânc în sufletul unui om, rezultă doar lucruri și fapte extraordinare. Este și exemplul familiei Bejenaru, de la Văleni, care prin intermediul instrumentelor muzicale populare aduc acea stare de bine care îți poate întipări zâmbetul pe chip pentru întreaga zi.
A ajuns cu formația „Zdob și Zdub” la Kiev, să ne reprezinte cu mândrie țara, fapt datorită căruia toată Europa a cunoscut Moldova, din cel mai frumos unghi, și anume cel cultural, căci deși din punct de vedere economic suntem una din cele mai sărace țări de pe bătrânul continent, tezaurul nostru folcloric este inepuizabil.
Povestea faimoasei colaborări este una relativ simplă: la urechile „zdubilor” a ajuns vestea că undeva în sudul Moldovei există o familie care păstrează cu sfinţenie tradiţiile acestui neam. Băieţii au rămas profund impresionaţi de bunicuța care bătea toba mai ceva ca Ovidiu Lipan Ţăndărică. S-au gândit atunci că ar fi un mare păcat să rateze şansa de a face ceva minunat împreună cu simpatica familie. Aşa a apărut şi piesa „Boonika bate toba”, care ne-a adus în topul preferinţelor din clasamentul celui mai important concurs european de muzică.
Lidia Bejenaru îşi aminteşte cu nostalgie despre întâlnirea cu cei trei băieţi din trupa „Zdob şi Zdub”: „I-am primit bucuroşi. Ştiţi cum e la tară, am pus masa, am scos un ulcior cu vin, am cântat. Când s-a terminat vinul, bunelu’, care cânta la tobă, mi-o zis să aduc alt ulcior. M-am supărat si i-am zis să-mi dea mie toba, da el să se ducă după vin. Când m-o văzut Roman cum bat toba, alelei, ce-o făcut! Mare bucurie o fost în casă! Peste un timp, am auzit la radio piesa “Boonika bate toba”, Doamne păzeşte, m-o trecut rece prin spate! Cum să reprezint eu Republica Moldova la un concurs atât de mare şi important? Două nopţi nu m-am odihnit. Mă întrebam: dar dacă nu voi face faţă? Era mare responsabilitate pe umerii mei. Mie îmi place ori să fac bine lucru’, ori să nu-l fac deloc. Cu Zdubii am văzut multe ţări. De nu-i întâlneam, la Văleni ne zăcea osu’. Noi suntem oameni de ţară, decât la deal şi înapoi, nu am fost nicăieri”.
A făcut istorie pe scena europeană
Chiar dacă a făcut istorie pe scena europeană şi a cunoscut celebritatea Lidia Bejenaru, bunicuţa de la Văleni. Nu suferă de boala starurilor, ci a rămas acelaşi om cu chipul luminat de un zâmbet cald şi sincer, pe alocuri timid, exact aşa cum o ştiau sătenii înainte de celebrul concurs european.
Celebritatea nici nu a îmbogăţit-o prea tare. În fiecare lună, la poarta bunicuței Zdubilor, așa cum este poreclită în sat, vine poștașul și-i aduce, nici mai mult, nici mai puțin, 676 de lei, pensia – 30 de euro la cursul de astăzi. De ciudă și de necaz, îi vine să bată doba, până o va face ferfeniță. În august, bunica a împlinit 62 de ani. La cei 62 de ani, nu stă acasă, mai cu seamă acum, toamna. Merge la câmp, la o gospodărie agricolă și încearcă să mai și câștige un ban în plus. Muncește de luni până vineri, de dimineață până-n seară, pentru circa 3000 de lei. Asta îi este salvarea. Altfel nu s-ar putea descurca, mai ales acum, când preţurile sunt astronomice, mărturisește doamna Bejenaru.
Iar bunelul Dorel conduce Ansamblul Folcloric de pe lângă Casa de cultură din localitate, este şi conducătorul unui cerc la gimnaziul din localitate, le vorbeşte copiilor despre tradiţiile şi obiceiurile moldovenilor, despre bogăţia artei interpretative, despre cântecele populare. Tot dumnealui este şi conducătorul şi unul dintre organizatorii festivalului „Dulce Floare de Salcâm” de la Văleni. Nici pensia lui nu este mai mare, dar împreună se descurcă. Cu toate acestea, sunt o familie unită și fericită, ambii din a doua căsătorie.
Şi povestea lor de dragoste a fost şi rămâne a fi una foarte frumoasă. A fost dragoste la prima vedere. S-au văzut, s-au plăcut, şi-au spus păsul şi au rămas împreună, deja de mai bine de 40 de ani. Bunica este, pentru Dorel Bejenaru, femeia ideală : „Ea şi acum arată bine, d-apoi atunci când era tânără!”. Pe Bunica de la Văleni a impresionat-o felul cum învârtea hora Tudorel. Flacăra iubirii lor e mai vie ca niciodată, pentru că este întreţinută mereu de cântecul de voie bună, care răsună mereu în casa lor, iar tot ceea ce fac, fac împreună şi cu multă dragoste. Tot împreună fac şi tobele: „tobe facem noi de vreo 30 de ani. Sunt din piele de capră, naturală. Eu o curăţ cu bunica, ne necăjim aşa, o întindem, o facem”, spune Dorel Bejenaru. Acest instrument, zămislit cu mult har de mâinile soţilor Bejenaru, a ajuns a fi cumpărat peste hotarele ţării, şi anume în România, Rusia, Germania şi chiar şi în Statele Unite ale Americii. Lucrând neobosit în slujba frumosului, bunica şi bunelul de la Văleni rămân mereu cu sufletul tânăr, iar cunoscându-i personal, nu poţi decât să spui cu certitudine că „nasc şi la Moldova oameni” de o valoare incontestabilă, care vor fi un exemplu demn de urmat încă pentru multe generaţii viitoare.
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.
