În perioada 15 – 18 decembrie 2022, la Sinaia, România, s-a desfășurat sesiunea de schimb de experiență și instruire pentru circa 30 de reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) organizată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului Dezvoltare locală de către Asociația Comunelor din România (ACoR). La eveniment au participat experți în administrația publică locală din Norvegia, Serbia și România. Expertul în cadrul Asociației Autorităților Locale și Regionale din Norvegia, Bjorn Rongevaer, ne-a explicat de ce a fost nevoie de participarea CALM în cadrul acestui program, dar și de ce Norvegia susține Republica Moldova în parcursul său european.
Care este scopul acestui eveniment?
Bjorn Rongevaer: Este un eveniment în cadrul căruia autoritățile publice locale din Serbia, Republica Moldova, România și Norvegia își împărtășesc experiențele în domeniul eticii și transparenței, conflictelor de interese și incompatibilităților în administrația publică locală, bazate pe principiile europene ale guvernării democratice.
Cât de departe suntem de aceste principii de care se conduce Norvegia și Uniunea Europeană?
Bjorn Rongevaer: Nu îmi place să fac asemenea comparații, cred că ceea ce ne aseamănă sunt valorile comune europene, dar și principiile Consiliului Europei care ar trebui să se regăsească în legislațiile naționale. În țările Uniunii Europene sunt cerințe care trebuie incluse în legislațiile naționale. Norvegia este o țară care are o relație privilegiată cu Uniunea Europeană. Țările care sunt angajate în procesul de aderare la UE trebuie să lucreze la aceste probleme și să îndeplinească cerințele necesare pentru a adera la UE, acesta este și cazul Serbiei. Republica Moldova este o țară candidată pentru aderarea la UE și realizarea acestui deziderat presupune, de asemenea, respectarea recomandărilor specifice.
Avem mult de lucru la acest capitol?
Bjorn Rongevaer: Da, aveți mult de lucru. Exact asta au spus zilele acestea reprezentanții României, din 1990 și până în 2007, atunci când au devenit membri ai UE, ei au făcut o mulțime de îmbunătățiri. Nu am studiat în mod special acest proces în Serbia, dar cred că ei, de asemenea, au îmbunătățit standardele etice în serviciul public.
De ce Norvegia susține Republica Moldova în procesul de integrare europeană, de ce acest lucru este important pentru țara Dvs?
Bjorn Rongevaer: Ambele țări sunt membre ale familiei europene și au aceleași valori. La Sibiu vorbim despre proiectul ce are ca obiectiv reducerea diferențelor dintre țările care sunt membre ale UE și toate părțile implicate în acest proces au fost de părere că vom avea de câștigat dacă vom invita și APL din Republica Moldova să ia parte la aceste dialoguri.
Populația din Norvegia înțelege de ce guvernarea Dvs. susține aceste procese?
Bjorn Rongevaer: Cred că da. Cred că există o înțelegere generală a faptului că Europa trebuie să fie mai puternică pentru toți europenii. Trăim într-o lume interconectată și ce se întâmplă într-o țară are impact pentru alta. Europa devine din ce în ce mai integrată, oamenii migrează, o problemă socială aici devine o problemă socială în altă parte și trebuie să faci față, indiferent de locul în care te afli. Un exemplu în acest sens este criza energetică cu care se confruntă astăzi întreaga Europă.
Inclusiv războiul din Ucraina ne demonstrează că depindem unii de alții…
Bjorn Rongevaer: Da, războiul înseamnă o situație dramatică pentru Ucraina, dar și o provocare pentru valorile europene și noi trebuie să le apărăm.