Ce proiecte au fost implementate în 2015 și care urmează în 2016?

”Avem nevoie încă de foarte multe investiții în Călărași”, a declarat primarul Nicolae Melnic,  înainte de a ne spune care au fost proiectele implementate pe parcursul anului 2015, dar și ce proiecte urmează să fi implementate în 2016.

Astfel, primăria orașului Călărași, pe parcursul anului 2015, a acordat o atenție deosebită  investițiilor și implementării proiectelor în trei domenii: îmbunătățirea calității serviciilor publice, îmbunătățirea aspectului urbanistic și diminuarea poluării mediului.

Îmbunătățirea calității serviciilor publice

Din această categorie fac parte două proiecte mari, deosebit de importante pentru călărășeni. Cu scopul de a îmbunătățiu serviciile sociale în oraș, a fost implementat proiectul ”Lucrări de reparație la grădinița de copii nr. 3 “Lăstărel” din orașul Călărași”. Datorită acestui proiect, a fost reparat capital acoperișul, s-au executat lucrări la centurile antiseismice și coșurile de ventilare. Bugetul total a fost de 855 mii 797 lei, dintre care 500 mii de lei au fost donate de Guvernul României prin Fondul de Investiții Sociale din Moldova. Contribuția locală a fost de 355 mii 797 lei. ”Acest proiect a fost foarte mult așteptat de părinți, copii, dar și de lucrătorii instituției preșcolare”, susține Elena Lungu, specialist în atragerea investițiilor din cadrul primăriei Călărași.

Îmbunătățirea aspectului urbanistic

Un proiect important în acest sens a fost implementat în 2015. Se numește ”Renovarea scuarului orășenesc”, cu un buget total de 280 mii 615 lei, dintre care PNUD a oferit 160 mii lei, iar contribuția proprie a fost de 73,418 mii. Au fost reparate treptele, au fost pavate trotuarele, a fost instalată o bancă a îndrăgostiților, au fost plantați diferiți arbori și arbuști. ”În cadrul acestui proiect a fost elaborat și planul de acțiuni pentru mediu 2015-2020”, a specificat Ion Badașcă, specialist în atragerea investițiilor la primăria Călărași.
La inițiativa arhitectului-șef al primăriei, Nicolae Preguza, tot în 2015, a fost elaborat și Planul Urbanistic General, investiția fiind de 385 mii 642 lei, dintre care USAID a venit cu 154 mii 256 lei, iar primăria – cu 231 mii 385 lei.

Tot în această categorie se încadrează și proiectele: ”Construcția terenului de sport din cartierul Bojole”, ”Construcția terenului de minifotbal pe stadionul orășenesc”, ”Extinderea iluminatului stradal”, ”Reparația curentă a clădirii Centrului de Cultură și Agrement”, dar și altele.

Diminuarea poluării mediului

Primăria a mai realizat un proiect – ”Îmbunătățirea managementului serviciului de salubrizare”, un proiect mult așteptat de călărășeni. Valoarea totală a acestuia a fost de 435 mii de lei, dintre care 363 mii au fost oferiți de USAID, iar 72 mii lei au fost contribuția proprie.
În urma implementării proiectului respectiv, locutorii orașului au avut doar de cîștigat. ”S-au îmbunătățit condițiile de muncă a angajaților Serviciului de salubrizare și administrare, au fost efectuate lucrări la gunoiștea orășenească, s-a mărit numărul contractelor de evacuare a deșeurilor, orașul a devenit mai curat și s-au îmbunătățit condițiile sanitare în gospodării”, a făcut explicațiile de rigoare primarul Nicolae Melnic.

Proiectele de investiții capitale pentru anul 2016

În proces de implementare este, la ora actuală, proiectul ”Construcția unei grădinițe de copii de tip ”Casa pasivă”, cu un singur nivel, pentru 80 de copii din orașul Călărași”, finanțat de Fondul de Investiții Sociale din Moldova. Bugetul total depășește 20 de milioane de lei.
Un alt proiect se referă la o altă grădiniță. Este vorba de proiectul ”Lucrările de eficientizare energetică la grădinița nr. 2 ”Guguță””, susținut financiar de Fondul de Eficiență Energetică. Bugetul total al acestuia e de peste un milion de lei. ”Datorită proiectului respectiv, vor fi schimbate ușile și ferestrele vechi cu unele noi, energo-eficiente, vor fi termoizolați pereții”, a menționat primarul orașului Călărași.

Mai urmează un proiect. Cel mai așteptat și cel mai important la ora actuală, susțin călărășenii. Se numește ”Construcția rețelelor de apeduct și canalizare în partea de nord-vest a orașului Călărași”. Prima etapă, cu un buget de peste 1 milion 150 mii lei, a fost deja parcursă, fiind construite peste patru kilometri de rețele de apeduct. S-a trecut la cea de a doua etapă. Aici e vorba deja de un buget total semnificativ – 18 milioane 232 mii 243 lei. Sursa de finanțare ar trebui să fie Fondul național Ecologic. ”Am depus proiectul la Ministerul Mediului și sîntem în așteptare”, a precizat Nicolae Melnic.

Un alt proiect în așteptare este ”Reconstrucția și modernizarea sistemului de iluminat stradal în orașul Călărași”, care a fost depus spre finanțare la Fondul de Eficiență Energetică.

”Anul trecut, am realizat proiectele pentru care am identificat sursele de finanțare. Sigur, ne-am fi dorit mult mai multe, ne-am fi dorit și alte proiecte, dar… Urmează acum să muncim pentru proiectele care sînt în așteptare sau la care avem elaborat proiectul tehnic”, a mai spus, la final, primarul Nicolae Melnic

.disclaimer

Imprimare