Zagreb, Croația 2 octombrie 2015– Provocările și impactul crizei refugiaților pentru autoritățile locale din Europa de Sud-est, a fost punctul central al discuției care a fost organizată de către Rețeaua Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-est (NALAS), cu suportul Agenției Germane pentru Cooperarea și Dezvoltare (GIZ) și Agenției Elvețiene pentru Cooperarea și Dezvoltare (SDC).

Primarii și funcționarii publici din Kutina, Tovarnik, Zabok, Njemci (Croația) Kanjiza, Paraćin, Preševo (Serbia), Kahramanmaras și Istanbul (Turcia) au relatat experiența și provocările cu care se confruntă în atenuarea  afluxului de refugiați până în prezent și au discutat pașii următori necesari.

Autoritățile locale sunt primele afectate de afluxul de refugiați, de aceea trebuie să fie considerate actori-cheie și susținute de guvernul național și comunitatea internațională care se ocupă cu problema afluxului de refugiați, au concluzionat primarii.

Autoritățile locale au făcut apel la o mai bună coordonare la nivel regional și o cooperare sporită cu guvernul central. Trebuie să demonstrăm coordonarea și solidaritatea noastră între localități, a spus doamna Ruža Veselčić Sijakovic, primarul localității Tovarnik, Croația. Pe parcursul rutelor de tranzit, trebuie să ne avertizăm reciproc cu privire la afluxul așteptat de refugiați, astfel ca să fim bine pregătiți. De asemenea, colaborarea cu guvernul central trebuie să se îmbunătățească, pentru beneficiul tuturor.

Municipalitățile afectate se confruntă cu un flux zilnic foarte mare de refugiați care, în multe cazuri, zilnic este mai mare în mod dramatic decât numărul populației băștinașe. În aceste condiții, exercitarea competențelor APL devine o adevărată provocare. Siguranță comunității, mediul curat, apa potabilă, colectarea deșeurilor solide, tratarea apelor reziduale, transportul public, etc. devin aspecte cheie cu care orașele afectate trebuie să se confrunte zilnic. Zilnic, pe străzile din Preševo avem 3-4.000 refugiați, a declarat domnul Ilir Sadriu, membru al Consiliului orășenesc Preševo, Serbia. Este necesar să sporim capacitatea companiei de utilități publice, pentru a fi în măsură să gestioneze situația.

Există 9000 autorități locale în cadrul rețelei NALAS. Doar câteva zeci din ele sunt expuse în mod direct la această criză. Asociațiile autorităților locale sunt gata pentru a facilita sprijinul transfrontalier oraș-la-oraș pentru a ușura povara. Această criză este, de asemenea, o oportunitate de a testa cât de pregătiți și sensibili suntem pentru a ajuta, a declarat domnul Emil Drăghici, Președintele  NALAS și Primar al Vulcana-Bai, România.

*** 

Despre NALAS: NALAS reunește 16 Asociații (inclusiv Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM)) care reprezintă aproximativ 9000 autorități locale, alese direct de către peste 80 de milioane de cetățeni din această regiune. NALAS promovează procesul de descentralizare, contribuie la reconcilierea și procesul de stabilizare din regiune și de acum înainte contribuie la procesul de integrare europeană a întregii regiuni. NALAS inițiază și desfășoară inițiative regionale pentru membrii săi și ajută asociațiile să devină reprezentanți viabili ai autorităților locale vis-a-vis de guvernul central. NALAS oferă servicii pentru autoritățile locale în beneficiul cetățenilor din regiune, prin Centrul său de cunoștințe pentru dezvoltarea administrației publice locale din Europa de Sud-est, recunoscut în rândul tuturor părților interesate relevante. Pentru mai multe informații despre NALAS: www.nalas.eu





































Imprimare