CALM a participat la conferința de deschidere a Proiectului implementat de către APL din România cu susținerea Norvegiei Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni-o administrație publică transparentă și responsabilă. La evenimentul ce s-a desfășurat la București au participat reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Municipiilor din România, ai Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova și ai Asociației Autorităților Locale din Norvegia (KS).

Obiectivul general al proiectului este consolidarea capacităților administrației locale din Romania și Republica Moldova.

 Astfel, în perioada 2020-2022 vor fi organizate sesiuni de informare și instruire pentru reprezentanți ai comunelor și municipiilor din România, dar și pentru APL din RM privind transparența decizională la nivel local; etica organizațională asumată de factorii de decizie din instituțiile APL prin exemple de bună practică din spațiul European (Norvegia); incompatibilități, de la concept legislativ la felul în care trebuie să aplicăm normele legislative în așa fel încât aleșii locali și funcționării publici să nu mai fie subiecții unor astfel de anchete; conflictul de interese. De asemenea, pe toată durata proiectului va fi creat și dezvoltat un Centru de informare. Toate rezultatele proiectului vor fi transferate către CALM.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a felicitat beneficiarii proiectului deoarece  „Norvegia este una dintre puținele state care acordă o atenție sporită asupra nivelului local de administrare. Viorel Furdui a mulțumit pentru inițiativa de a include și reprezentanți APL din Republica Moldova în lucrările acestui proiect.

Mariana Gaju, președintele Ligii Femeilor-Primar de Comune din România a afirmat că în cei peste 20 de ani de activitate în APL nu a întâlnit niciodată un proiect de o asemenea anvergură. „Este o șansă unică pentru reprezentanții APL din Republica Moldova și așa cum Norvegia ne transferă din bunele lor practici, trebuie și noi să-i susținem pe frații noștri de dincolo de Prut.  

Proiectul este susținut de Norvegia în cadrul Programului Dezvoltare Locală.

Managerul proiectului este Asociația Comunelor din Romania.

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM






































Imprimare