Urgentarea punerii în funcțiune a serviciului de salubrizare în 6 sate din raionul Râşcani și o localitate din raionul Drochia a fost tema unei ședințe de lucru organizată miercuri, 10 septembrie a.c., în incinta Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord).

Ședința de lucru a avut loc în contextul monitorizării postimplementare a proiectului „Sistem de colectare și transport al deșeurilor menajere pe raza microregiunii interraionale Râşcani (s. Singureni, s. Corlăteni, s. Grinăuţi, s. Recea, s. Răcăria, s. Aluniş) – Drochia (s. Pelinia)”, realizat de ADR Nord în 2013.

Prezidată de către directorul ADR Nord, Ion Bodrug, la ședință au participat președintele raionului Râșcani, Ion Parea, care este și președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord; primarii din localitățile unde a fost realizat proiectul; specialiști ADR Nord,precum și reprezentanți ai unor structuri de stat.

Primarilor li s-a adus la cunoștință că, pentru a înregistra serviciul nou-creat de salubrizare, pot beneficia de suport din partea consultantului Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Igor Neaga, care activează în cadrul ADR Nord.

Totodată, directorul ADR Nord le-a adus la cunoștință autorităților locale că, în caz de nerespectare a clauzelor incluse în Acordul de parteneriat și în Contractul de societate civilă, semnat de către părți, va fi restituiă valoarea bunurilor achiziționate în rezultatul realizării acestui proiect.

Primarul de Singureni, Virgil Moloșag, beneficiarul final al proiectului, a adus la cunoștință activitățile ce nu au fost realizate în conformitate cu deciziile luate în cadrul ședințelor de lucru comune precedente. Astfel, încă nu a fost identificat terenul pentru amplasarea poligonului temporar de depozitare a deșeurilor menajere solide ce să corespundă tuturor cerințelor conform legislației în vigoare. De asemenea, nu a fost înregistrat SRL-ul care să presteze servicii de salubrizare, din cauza neprezentării de către autoritățile publice locale din satele Pelinia, Recea și Corlăteni a Deciziilor Consiliilor locale privind aprobarea Statutului și Regulamentului întreprindeii noi ce va gestiona serviciul în toate cele 7 localități unde a fost realizat proiectul.

Președintele raionului Râșcani, Ion Parea, a menționat că este necesară o cooperare strânsă între parteneri, pentru asigurarea durabilității bunurilor formate în rezultatul implementării proiectului. Tototdată, președintele Ion Parea a relatat că susține ideea depozitării deșeurilor la gunoiștile autorizate din cele 7 localități, până va fi construit un poligon în raza raionului Râșcani. Un astfel de poligon urmează a fi construit în preajma satului Răcăria, raionul Râșcani, din surse financiare externe, atrase de către administrația publică din orașul Râșcani.

La rândul său, șeful Secției managementul proiectelor (SMP) a ADR Nord, Constantin Bândiu, a accentuat că este necesară prezentarea de către fiecare primărie parteneră atât a schemei itinerarului de colectare a deșeurilor, cât și a planului actualizat de asigurare a durabilității proiectului. Șeful SMP s-a referit și la necesitatea adoptării unui plan de acțiuni pentru întreprinderea ce va oferi servicii de salubrizare.

Tariful pentru serviciul de colectare și evacuare a deșeurilor urmează, potrivit primarilor, să fie același pentru toate localitățile vizate.

Amintim că, în octombrie 2013, Asociația Obștească „Consult-Proiect a desfășurat în cadrul proiectului o campanie de  informare și conștientizare, în valoare de 29700 de lei, bani oferiți de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). La finalul campaniei, a fost organizat un concurs creativ pentru elevii din cele 7 localități, cu genericul „Tinerii ambasadori ai satului curat”.

Lucrările în cadrul proiectului au fost finalizate în noiembrie 2013. Astfel, la instituțiile publice din cele 7 localități au fost construite 24 de platforme pentru colectarea deșeurilor menajere solide, au fost achiziționate două autospeciale pentru colectarea deșeurilor și un tractor cu remorcă, un buldozer, 8574 de pubele pentru gospodării și 116 eurocontaine pentru amplasarea acestora pe platforme. De asemenea, a fost procurată tehnică de calcul și mobilier pentru angajații serviciului de salubrizare, ce urmează a fi creat.

Valoarea totală a proiectului de gestionare a deșeurilor menajere solide în cele 7 localități este de 7 052 104 de lei, 5 812 204 de lei fiind alocați de FNDR și 1 239 990 de lei – din sursele Guvernului german, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Imprimare