Cele mai bune practici implementate de autoritățile publice locale din Moldova în 2017 și 2018 au fost premiate pe 18 decembrie în cadrul unei ceremonii naționale. Evenimentul a fost organizat de IDIS „Viitorul”, în cadrul Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice locale, care este implementat cu suportul financiar al Consiliului Europei. Scopul Programului Bunelor Practici este acela de a identifica și disemina inițiativele originale din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale autorităților și instituțiilor publice locale din țară.
„Cele mai bune practici au un scop foarte clar: de a motiva și a inspira comunitățile să-și mobilizeze propriile eforturi pentru a găsi soluții. Începând cu anul 2005, reușim să identificăm cele mai bune practici prin intermediul cărora sunt rezolvate probleme importante la nivel local. Suntem siguri că bunele practici identificate pot fi preluate, ajustate și implementate de alte comunități, contribuind astfel la modernizarea și dezvoltarea socio-economică a localităților. Zeci de comunități ne fac mândri prin ceea ce s-a reușit până la acest moment, prin ceea cum se dezvoltă în continuare. Realizările comunităților respective ne inspiră şi ne fac să sperăm la o țară mai europeană, mai prosperă şi mai frumoasă”, a menționat directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Liubomir Chiriac, în deschiderea Ceremoniei Naționale de Premiere a celor mai bune practici.
La rândul său, William Massolin, Șeful Oficiul Consiliului Europei în Moldova a menționat: „Voi primarii sunteți o sursă de inspirație, cei care realizați adevărata democrație, asigurați legătura la nivel local și promovați principiile democrației de zi cu zi și de aceea, munca Dvs. este atât de importantă. Sunt încântat să văd că au fost identificate atât de multe bune practici la cele patru secțiuni ale competiției, care se referă la transparență, implicare, patrimoniul cultural și servicii publice. Este extrem de important nu doar să identificăm aceste bune practici, dar și să fie recunoscute și împărtășite, iar comunitățile să beneficieze de aceste proiecte. Acest lucru reprezintă și valoarea-cheie a Programului Bunelor Practici”.
Iar Adrian Ermurachi, Secretar general adjunct al Guvernului, prezent la eveniment a declarat: „Proiectul Programului Bunelor Practici este prezentat ca o bună practică la Strasbourg și chiar săptămâna trecută, participând în cadrul unui eveniment la Consiliul Europei, acest proiect este prezentat ca o bună practică pentru alte state și felicit organizatorii că reușesc să atingă rezultate atât de bune care sunt vizibile la nivelul întregului continent. Guvernul realizează anumite planuri, dar aceste lucruri nu pot fi realizate fără suportul autorităților locale, care sunt zi de zi alături de cetățeni și cu resurse foarte limitate reușesc să aducă o calitate a vieții mai bună în localitate”.
„Programul Bunelor Practici este unicul program care scoate în evidență toate acele bune practici ale autorităților publice locale, a acelei munci și dedicație a autorităților locale și pentru asta, aduc toată recunoștința partenerilor noștri. Mi-aș dori să vin aici într-un an la ceremonie ca să văd aici și conducerea țării și să apreciem împreună cum autoritățile locale, în condițiile actuale în lipsa unei autonomii locale, avem acești eroi din comunitățile noastre care cu posibilități reduse reușesc să aduc schimbarea. Felicitări și tot respectul pentru munca pe care o faceți”, a susținut președintele CALM, Tatiana Badan.
Pentru ediţia curentă a Programului Bunelor Practici au fost depuse 64 dintre cele mai inovative bune practici, implementate de 41 de autorități publice locale din Moldova. Secțiunile la care au aplicat administrațiile publice locale sunt: 1.Transparența face diferența!; 2. Implicare locală pentru revitalizare urbană; 3. Patrimoniu cultural și tradiții autentice acasă; 4. Comunități inteligente prin servicii publice eficiente.
În cadrul Ceremoniei naționale de premiere a celor mai bune practici în administrația publică locală au fost decernate 11 certificate de participare, 11 mențiuni, nouă premii de gradul III, opt premii de gradul II, patru premii de gradul I și cinci premii speciale pentru cele mai bune practici implementate de administrațiile publice locale din țară. Autoritățile câștigătoare s-au ales cu trofee, diplome și suprize din partea partenerilor Programului Bunelor Practici: Consiliul Europei, CALM, revista „Natura”, proiectul „Migrație și dezvoltare locală” (PNUD Moldova) și programul „Comunitatea mea” (USAID).
Astfel, au fost acordate următoarele premii:
Secțiunea: Transparența face diferența!
Premiul I – Primăria municipiului Strășeni pentru promovarea integrității la nivel local
Premiul II – Primăria satului Ghidighici (municipiul Chișinău) pentru Ora primarului pe Facebook „Din prima sursă”
Premiul III – Primăria orașului Cimișlia pentru sistemul de portavoce
Secțiunea: Implicare locală pentru revitalizare urbană
Premiul special – Grupul de Acțiune Locală „Plaiul Codrilor” din raionul Strășeni
Premiul I – Primăria orașului Cantemir pentru modernizarea parcului public
Premiul II – Primăria satului Ciuciulea din raionul Glodeni pentru construcția trotuarelor sigure cu o lungime de 1 km în localitate și Primăria comunei Schineni (raionul Soroca) pentru crearea Centrului comunitar incluziv
Premiul III – Primăria orașului Anenii Noi pentru micșorarea cheltuielilor la realizarea lucrărilor de iluminare stradală și Primăria comunei Ruseștii Noi din raionul Ialoveni pentru iluminarea stradală în satul Ruseștii Vechi, de care beneficiază 300 de locuitori
Secțiunea: Patrimoniul cultural și tradiții autentice acasă
Premii speciale – Consiliul raional Călărași pentru filmul etnografic „Călărași – un ținut la Poarta Raiului” și Primăria satului Slobozia Mare (raionul Cahul) care se mândrește cu ornamente tradiționale unice specifice zonei din Lunca Prutului de Jos
Premiul I – Primăria comunei Ciorești (raionul Nisporeni) pentru traseul turistic ,,Dor de Codru”
Premiul II – Primăria comunei Pelinia (raionul Drochia) pentru deschiderea Centrului de artizanat Zestrea și Primăria satului Răuțel (raionul Fălești) pentru Centrul de meșteșuguri tradiționale
Premiul III – Primăria satului Bravicea (raionul Călărași) pentru festivalul „La Hramul căruțașilor” și Primăria satului Mihăileni (raionul Râșcani) pentru Festivalul covorului
Secțiunea: Comunități inteligente prin servicii publice eficiente
Premiul mare – Primăria municipiului Ungheni pentru proiectul „Mod sănătos de viață asigurat de o infrastructură sportivă transfrontalieră modernă”
Premii speciale: Primăria satului Chiriet-Lunga (UTA Găgăuzia) pentru extinderea sistemului de apeduct și Primăria satului Copceac (UTA Găgăuzia) pentru centrul social „Bătrânețe liniștită”
Premiul I – Primăria orașului Cimișlia pentru ghișeul unic de informare și sistemul GPS
Premiul II – Primăria satului Copceac (raionul Ștefan Vodă) pentru serviciul de salubrizare și extinderea iluminatului public stradal și Primăria satului Mihăileni din raionul Rîșcani pentru construcția pieței alimentare și Primăria satului Semelet (raionul Cimișlia) pentru hab-ul agroalimentar
Premiul III – Primăria satului Budești (municipiul Chișinău) pentru accesibilitatea serviciilor medicale, Primăria satului Cobîlea din raionul Șoldănești pentru proiectul „Comunitate prietenoasă vârstei”, Primăria comunei Mănoilești (raionul Ungheni) pentru integrarea copiilor cu dizabilități în gimnaziu și Primăria satului Obileni (raionul Hîncești) pentru eficiența energetică la grădinița din localitate și modernizarea sistemului de iluminat public stradal.
La ediţia 2017 – 2018 a Programului Bunelor Practici au participat în competiție 64 bune practici din 41 de autorități publice locale. În ce priveşte repartizarea practicilor pe regiuni, zona de Centru rămâne a fi cea mai activă. Prin urmare, din Centru au fost depuse 37 de bune practici din 23 comunități, din regiunea de Sud – 17 bune practici din 8 comunități, iar 10 bune practici din 10 comunități au fost depuse din regiunea de Nord a republicii.
Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova este implementat de către IDIS „Viitorul”, cu suportul financiar al Consiliul Europei. Programul are scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.
Pentru mai multe detalii, contactați Coordonatorul programului, Ana – Maria Veveriţa la numărul de telefon 0 22 221844 sau ana.veverita@viitorul.org.