Cele mai bune practici implementate de autoritățile publice locale din Moldova în perioada anilor 2020 – 2022 au fost premiate pe 21 decembrie curent în cadrul unei gale festive. Evenimentul a fost organizat de IDIS „Viitorul”, în cadrul Programului bunelor practici ale autorităților publice locale, care este implementat cu suportul financiar al Consiliului Europei. Scopul Programului Bunelor Practici este acela de a identifica și disemina inițiativele originale din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale autorităților și instituțiilor publice locale din țară.

„Bunele practici își au rădăcinile implantate în energia celor mai dinamici cetățeni ai țării, în multiplele experiențe ale comunităților inovatoare, în școala vieții acelor primari care dacă cad se ridică și merg înainte, care indiferent de prognozele politice caută și găsesc soluții la o serie de probleme locale. Liderii locali nu numai că știu ce trebuie să facă, dar prin energia lor, pot inspira și mobiliza comunitățile pentru a face față provocărilor marilor probleme cu care se confruntă țara și, prin dinamismul lor, ghidează  comunitățile în producerea propriei dezvoltări și asigură soluțiile unei dezvoltări sociale armonioase”, a menționat directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Liubomir Chiriac, în deschiderea Ceremoniei Naționale de Premiere a celor mai bune practici.

„Prin solidaritate, putere, curaj, devotamentul și dedicația de care au dat dovadă, primarii, împreună cu comunitățile lor, au fost eroii din prima linie în acest an plin de încercări. Astfel, o lume întreagă ne-a văzut așa cum suntem: o țară mică cu inimă mare. Este important așadar să învățăm din bunele practici, să ne inspirăm din istoriile incredibile de curaj, să îndrăznim, să fim mai buni și să fim noi schimbarea care ne-o dorim aici, acasă”, este de părere Ana – Maria Veverița, coordonatoarea Programului Bunelor Practici.

La rândul său, Ion Țurcanu din cadrul Cancelariei de Stat a menționat: „În pofida multiplelor constrângeri de ordin financiar, constatăm, totuși, rezultate remarcabile ale unor autorități publice locale. Or, cu resurse modeste, dar cu multă inițiativă, inspirație, dedicație și implicare, avem autorități publice locale care au dezvoltat serviciile publice, au promovat voluntariatul, au atras contribuții, au implementat proiecte și inițiative ambițioase. Vă mulțumim tuturor, pentru aportul adus și mizăm, în continuare, pe sprijinul dumneavoastră în dezvoltarea Republicii Moldova”.

Cea mai sinceră recunoștință pentru primari, ambasadorii schimbării în Republica Moldova, care vă bucurați de cea mai înaltă încredere din partea cetățenilor, care credeți și iubiți satul, orașul și municipalitățile țării noastre, care vă treziți și adormiți cu gândul de a aduce o schimbare și a soluționa problemele cetățenilor, care, prin inițiativă și eforturi proprii reușiți cu resurse mici să aduceți o schimbare comunităților noastre. Plecăciune dumneavoastră”, a venit cu un mesaj către primari președintele CALM, Tatiana Badan.

Pentru ediţia curentă a Programului Bunelor Practici au fost depuse 84 dintre cele mai inovative bune practici, implementate de 57 de autorități publice locale din Moldova. Secțiunile la care au aplicat administrațiile publice locale sunt: 1. Guvernare transparentă pentru o administrație publică inteligentă; 2. Dezvoltare locală prin solidaritate comunitară; 3. Tradiții autentice acasă; 4. Infrastructură comunitară pentru revitalizare socială.

În cadrul Ceremoniei naționale de premiere a celor mai bune practici în administrația publică locală au fost decernate 21 de certificate de participare, opt mențiuni, nouă premii de gradul III, șapte premii de gradul doi, șapte premii de gradul I și zece premii speciale pentru cele mai bune practici implementate de administrațiile locale în perioada 2020-2022. Autoritățile câștigătoare s-au ales cu trofee, diplome și surprize din partea partenerilor Programului Bunelor Practici.

Astfel, au fost acordate următoarele premii:

Secțiunea: Guvernare transparentă pentru o administrație publică inteligentă

Premiul I – Primăria municipiului Strășeni, primul smart city din Moldova digitalizat cu ajutorul aplicației City Health, care asigură comunicarea inteligentă cu locuitorii

Premiul II – Primăria comunei Ruseștii Noi, raionul Ialoveni pentru socializare și implicare prin transparență

Premiul III – Primăria municipiului Ceadîr-Lunga pentru asigurarea transparenței la nivel local prin introducerea tehnologiilor informaționale

Secțiunea: Dezvoltare locală prin solidaritate comunitară

Premii speciale pentru comunitățile care au demonstrat că prin implicarea comunității poate fi realizate lucruri frumoase în localitate – Primăria satului Ciuciulea din raionul Glodeni pentru valorificarea oportunităților locale pentru transformarea cu suportul băștinașilor a satului Ciuciulea într-o localitate pro – business și, Primăria satului Cobîlea din raionul Șoldănești pentru amenajarea Muzeului satului Cobîlea și a pensiunii turistice ,,Popasul lui Ștefan”

Premii speciale pentru comunitățile care au dat dovadă de prietenie, umanitate și solidaritate față de ucraineni – Primăriile din satul Budești, orașul Căușeni, satul Copceac din raionul Ceadîr-Lunga, satul Selemet din raionul Cimișlia, satul Sireți din raionul Strășeni și satul Slobozia Mare din raionul Cahul

Premiul I – Primăria comunei Ruseștii Noi din raionul Ialoveni pentru implicarea activă a locuitorilor la construcția și reabilitarea a peste 10 km de drum local; Primăria orașului Sîngera, municipiul Chișinău, care a reușit construcția unui apeduct în cartierul nou Sîngera-Revaca prin intermediul obligațiunilor municipale

Premiul II – Primăria satului Selemet din raionul Cimișlia pentru implicarea activă a comunității la reabilitarea Muzeului satului; Primăria orașului Telenești pentru organizarea, la Biblioteca Publică „Vasile Alecsandri”, a taberei de vară „Bibcampingul curioșilor”, destinată copiilor cu vârsta între 8 și 13 ani

Premiul III –  Primăria orașului Ialoveni pentru parcul Inspectoratului de carabinieri și crearea terenului de sport din sectorul Huțuleuca; Primăria satului Roșcani din raionul Anenii Noi pentru că împreună cu locuitorii și ONG-ul ,,Împădurim Moldova” au reușit plantarea unui parc de peste 25 de mii de copaci; Primăria satului Vadul lui Isac din raionul Cahul pentru proiectele „Împreună cu mama și cu tata învățăm să fim mai buni” și „Participare prin educație”; Primăria comunei Vinogradovca din raionul Taraclia pentru oferirea unor condiții mai bune pentru copiii din comună datorită terenului de joacă din satul Mirnoe și modernizarea cantinei la grădinița din Ciumai cu implicarea comunității

Secțiunea: Tradiții autentice acasă

Premiu special – Primăria satului Gaidar din raionul Ceadîr-Lunga pentru restaurarea morii de vânt cu suportul UE

Premiul I – Primăria orașului Cimișlia, unde are loc anual festivalul internațional unic, intitulat „Mioriţă Laie-Bucălaie”, dar și Primăria satului Căplani din raionul Ștefan Vodă pentru Centrul turistic „Porțile Raiului”

Premiul II – Primăria municipiului Strășeni pentru șezătoarea „MândrIA Basarabiei” și; Muzeul de Istorie și Etnografie „Dumitru Scvorțov-Russu” din orașul Călărași pentru descoperirea și promovarea unicului cavou din sticlă din țara noastră, dar și valorificarea muzeului evreiesc din orașului Călărași, care are peste 5 mii de pietre funebre

Premiul III – Primăria satului Vorniceni din raionul Strășeni pentru crearea generatoarelor de servicii de turism; și Primăria orașului Nisporeni pentru crearea primului traseu marcat din Republica Moldova – traseul „Nisporeni – Dealul Bălănești”, cu o distanță de 45 de kilometri

Secțiunea: Infrastructură comunitară pentru revitalizare socială

Premiu special – Primăria satului Obreja Veche din raionul Fălești unde au fost reabilitate trotuarele din localitate. Trotuarele sunt o necesitate pentru cei peste 2000 de cetățeni ai localității, printre care și 350 de copii, care au acces sigur la instituțiile publice din sat.

Premiul I – Primăria orașului Cantemir pentru noua stație de epurare a apelor uzate și un sistem de canalizare ce-i deservește pe cei 5 500 de locuitori și Primăria satului Slobozia Mare din raionul Cahul, localitate care se mândrește cu una dintre cele mai mari piețe din sudul Republicii Moldova și singura care este deschisă șapte zile din șapte

Premiul II – Primăria satului Budești din municipiul Chișinău pentru amenajarea trotuarelor accesibile în localitate cu suportul programului „Comunitatea mea”; Primăria orașului Călărași pentru eficientizarea iluminatului public stradal  „Licurici în inima Codrilor”

Premiul III – Primăria orașului Drochia pentru renovarea a peste 15 curți în oraș și îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă; Primăria municipiului Hîncești pentru proiectul regional de canalizare – Sisteme regionale „Apă-Canal” – Garanția sănătății noastre.

Istoriile de succes ale autorităților publice locale din Moldova le puteți descoperi și în Antologia celor mai bune practici ale autorităților publice locale din Republica Moldova (ediția 2022).

Pentru mai multe detalii, contactați Coordonatoarea Programului, Ana – Maria Veveriţa la numărul de telefon 0 22 221844 sau programul.bunelepractici@gmail.com.  

.……………..

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005, cu suportul Consiliului Europei și implementat de către IDIS „Viitorul”. Scopul acestei program este acela de a identifica și disemina inițiative inovative și eficiente din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale autorităților și instituțiilor publice locale din țară.

Urmărește-ne pe @PBPMoldova

Imprimare