În loc să se lamenteze că nu au pentru ce reveni și să arate cu degetul la neajunsurile din țară, zeci de mii de moldoveni plecați în străinătate prind pulsul evenimentelor de acasă și oferă ajutor pentru a schimba situația. Toate acestea graţie tehnologiilor informaţionale folosite eficient de 25 Asociaţii de băştinaşi (AdB), recent create în localităţi din R. Moldova.
Pentru a înlesni comunicarea cu originarii plecaţi în lumea largă, Asociaţiile de Băştinaşi au creat pagini web și conturi pe rețelele de socializare, unde, migranții pot să-și aline dorul de locurile natale vizualizând poze, videouri, dar şi afla care de fapt este situaţia în localitate și cum pot interveni cu soluții.
„Este pentru prima dată când s-a reuşit organizarea diasporei în baza locului de origine. Astfel, băştinaşii plecaţi pe şapte continente ale globului pământesc sunt aduşi acasă, virtual. Aceştia pot cunoaşte care este situaţia în localitate şi se pot implica în dezvoltarea acesteia. Acest scop este posibil de realizat doar prin utilizarea eficientă a resurselor informaţionale”, susţine Olesea Cazacu, manager al Proiectului Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL).
Nici primăriile din aceste localități nu au rămas în urmă cu inovațiile, toate ședințele consiliului local fiind înregistrate și urmărite online. Toate acestea pentru ca cei rămași acasă să mențină vii legăturile cu migranții și să-și facă auzite problemele.
„Graţie acestor soluţii, orice noutate din localitate poate ajunge, cel mult în câteva zile, la toţi originarii din Chişcăreni oriunde s-ar afla. Acest lucru ne permite să-i informăm despre situaţia din sat, dar şi să-i mobilizăm pentru dezvoltarea locală”, susţine Silvia Ţurcanu, primara satului Chişcăreni (Sângerei).
La jumătate de an de la crearea celor 25 asociaţii de băştinaşi, majoritatea paginilor pe reţelele de socializare transmit noutăţi din localităţi către 10 mii de cetăţeni aflaţi permanent sau temporar peste hotare.
”Unica modalitate prin care aflam ceva despre localitate erau discuțiile telefonice sau prin Skype cu părinții, care știau doar ce mai fac rudele sau prietenii. Era greu să înțeleg situația actuală din sat și, astfel, să mă implic în viața socială și economică a comunității. Graţie postărilor de pe pagina de facebook a asociaţiei, ştiu cum trăieşte satul meu natal și care sunt problemele. M-am implicat în câteva proiecte sociale şi aş mai contribui cu mare drag dacă mi s-ar cere ajutorul”, spune Diana, originară din Vorniceni, stabilită în Norvegia.
Proiectul Migraţie şi Dezvoltare locală este implementat de Cancelaria de Stat a Republicii Moldova cu suportul PNUD Moldova cu finanţarea Biroului de cooperare al Elveţiei în Moldova.