Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat lansează, Apelul de Granturi în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3, aprobat prin HG nr.801/2018.
Sunt invitate să aplice la program autoritățile publice locale de nivelul I în comun cu asociațiile/membrii diasporei, asociațiile de băștinași, grupurile de inițiativă ale cetățenilor stabiliți în străinătate sau reveniți, partenerii de dezvoltare/donatorii, pentru a beneficia de susținere financiară nerambursabilă în cadrul Programului „DAR 1+3.
Apelul pentru depunerea dosarelor este deschis începând cu data de 8 aprilie 2019 până la data de 11 mai 2019, ora 24:00. Dosarele depuse vor respecta cerințele prevăzute în Ghidul de aplicare al Programului.
Programul Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3 urmărește următoarele obiective specifice:
- Stimularea dezvoltării localităților rurale și urbane din Republica Moldova prin atragerea capitalului uman și financiar din diasporă;
- Păstrarea și reanimarea conexiunii dintre cetățenii plecați și localitățile de origine prin realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare locală, în comun cu diaspora;
- Canalizarea remitențelor, dincolo de consum, spre dezvoltarea social-economică a zonelor rurale din Moldova;
- Sporirea gradului de participare și implicare a diasporei în planificarea și dezvoltarea social-economică la nivel local.
Programul este deschis pentru aplicare autorităților publice locale din Moldova, care au rol de Partener lider aplicant (PLA) și poartă răspundere pentru implementarea eficientă și calitativă a proiectului de dezvoltare locală.
Finanțarea proiectelor din cadrul Programului se va efectua în baza formulei „1+3, având următorii parteneri:
(1) Diaspora;
(2) Guvernul Republicii Moldova;
(3) Autoritățile publice locale;
(4) Partenerii de dezvoltare/donatorii.
Domeniile eligibile pentru finanțarea activităților din Program sunt:
1) infrastructură (apă și canalizare, drumuri, școli, grădinițe, case de cultură);
2) protecția mediului (prevenirea poluării mediului, managementul deșeurilor);
3) economie (dezvoltarea regiunii, investiții, dezvoltarea agriculturii);
4) eficiență energetică (panouri solare, iluminare stradală, izolare termică);
5) cultură (protecția patrimoniului, zone de odihnă, dezvoltarea turismului rural, expoziții și festivaluri);
6) educație (programe pentru copii, sport, inovație, transfer de cunoștințe și know-how);
7) protecție socială (servicii sociale și de sănătate).
Depunerea dosarelor:
Aplicanții vor completa Formularul online (cu toate anexele) și, totodată, vor expedia toate documentele necesare, atât pe suport de hârtie, cât și electronic.
Click aici pentru a completa formularul online.
Transmiterea aplicațiilor în format electronic:
Aplicațiile în format electronic vor fi expediate la adresa: brd@gov.md.
Transmiterea aplicațiilor în original:
Formularul de aplicare, cu toate anexele și documentele de suport, cu semnătură și ștampilă în original, în 2 exemplare, vor fi transmise prin scrisoare recomandată, cu aviz de primire sau personal, într-un plic sigilat, la adresa:
Cancelaria de Stat,
Biroul relații cu diaspora,
Casa Guvernului,
MD-2033, Chişinău, Republica Moldova
Procesul de evaluare și selectare a proiectelor se va realiza de Comitetul de evaluare și supraveghere din cadrul Programului.
Solicitanții vor fi informați (la adresa electronică/poștală) referitor la decizia Comitetului privind acceptarea sau respingerea finanțării proiectului.
La baza selectării proiectelor vor fi aplicate următoarelor criterii:
- Relevanța proiectului în conformitate cu obiectivele și prioritățile de dezvoltare locală;
- Fezabilitatea, actualitatea proiectului, corespunderea structurii și conținutului propunerii de proiect cu cerințele stabilite în Regulamentul privind implementarea proiectelor în cadrul Programului DAR 1+3 și în Ghidul de aplicare;
- Sustenabilitatea și impactul socioeconomic al proiectului;
- Gradul de implicare a diasporei în procesul de inițiere, promovare și implementare a proiectelor.
Pentru mai multe detalii cu privire la etapele şi condiţiile concursului vizitați pagina BRD: https://brd.gov.md/ro/content/diaspora-acasa-reuseste-dar-13
Notă: Proiectele înaintate de APL în parteneriat cu Asociațiile de băștinași înregistrate sau în proces de înregistrare (cu condiția înregistrării până la semnarea acordului de grant) vor putea beneficia de suport financiar și din partea PNUD Moldova. În acest caz, se va considera că PNUD Moldova este donator/partener de dezvoltare (conform acestui Ghid) și va fi respectat criteriul cofinanțării din partea unui donator. Suportul financiar al donatorului (PNUD) va fi oferit în baza principiului 1+1, unde suma grantului oferit de PNUD Asociației de băștinași va fi echivalentă cu contribuțiile colectate din diasporă, prin mijloacele descrise în Ghid.[1]În acest caz se va acorda finanțare directă Asociației de băștinași, care va fi responsabilă de administrarea grantului obținut, conform procedurilor PNUD. Această prevedere nu se va aplica în alte cazuri.
Informații suplimentare pot fi solicitate la adresa de e-mail: brd@gov.md sau la numărul de telefon: 022-250-524
[1] Prevedere valabilă doar în anul 2019. Finanțarea Asociațiilor de băștinași se va realiza de către PNUD Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Elveției, în limita fondurilor disponibile.