Asamblea parlamentară a Consiliului Europei a decis, în cursul nopții trecute, să nu scoată Republica Moldova de sub monitorizare. Forul european își exprimă îngrijorarea față de ritmul lent al implementării reformelor în diferite domenii, inclusiv în cel al descentralizării locale. În premieră, evaluatorii europeni au recomandat expres țării noastre urgentarea adoptării și implementării Legii Finanțelor Locale, astfel încât administrația publică locală să beneficieze cât mai rapid de un sistem de transferuri echitabil și protejat de imixtiuni. Pentru ca APL din RM să funcționeze în baza unor reguli democratice, transparente și de inspirație europeană, Asamblea recomandă cu insistență intrarea în vigoare a noilor prevederi de la 1 ianuarie, 2014.
Astfel , în articolul 10 al Rezoluției, a fost adăugat un amendament în care este menționat tranșant acest aspect: ”Asamblea Parlamentară ÎNDEAMNĂ autoritățile moldovene să continue procesul de descentralizare și să efectueze consultările necesare cu privire la reorganizarea unor autorități locale. Adunarea salută adoptarea Strategiei Naționale de Descentralizare, la 5 aprilie 2012, ca urmare a adoptării Recomandării 322 (2012) a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Adunarea invită autoritățile moldovene să continue punerea în aplicare a strategiei de descentralizare în conformitate cu Carta europeană a autonomiei locale – Guvern. Adunarea așteaptă ca toate partidele politice să rămână concentrat pe dezvoltarea competențelor și finanțele autorităților locale, în scopul de a consolida democrația locală și livra servicii de calitate pentru populația Republicii Moldova. Adunarea recunoaște cele mai recente modificări la Legea cu privire la finanțele publice, așteaptă că aceste modificări vor asigura transferuri bugetare echitabil la autoritățile locale și îndeamnă Parlamentul Republicii Moldova să adopte aceste amendamente ca o chestiune prioritară, pentru a permite punerea în aplicare în ianuarie 2014.
Amintim că, pe data de 9 septembrie, curent, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adresat un șir de recomandări Republicii Moldova. Echipele de monitorizare au reamintit autorităților moldovene despre importanța adoptării și implementării unor legi, în contextul scoaterii de sub monitorizare a Republicii Moldova. Adunarea Parlamentară a reiterat importanța respectării de către țara noastră a angajamentelor asumate în cadrul Parteneriatului Estic, astfel încât parafarea Acordului de Asociere RM-UE, dar şi adoptarea deciziei privind liberalizarea regimului de vize să nu întâmpine impedimente.
Totuși, după ce au votat Legea în două lecturi, parlamentarii nu se grăbesc să includă proiectul pe ordinea de zi în cadrul sesiunii de toamnă/iarnă a Legislativului.
De cealaltă parte, autoritățile locale se plâng că în condițiile impuse de vechea lege, primăriile au ajuns la sapă de lemn, în timp ce guvernanții tărăgănează lucrurile. ”Centralizarea şi politizarea finanţelor locale au îngenuncheat satele. Nu este bine, deoarece din start, de la elaborarea bugetelor, se simte o implicare directă a autorităților centrale în formarea și prognozarea banilor destinaţi primăriilor. Şi asta, pentru că pornim de la normativul de cheltuieli. Un sistem modern de finanțe publice e și normal să se bazeze pe venituri. Astăzi noi ne lăudăm că avem autonomie locală, dar, de multe ori, sunt doar afirmaţii declarative, fără o continuitate reală”, menționează Nicolae Tudoreanu, primar de Feşteliţa, raionul Ştefan Vodă.
Edilii locali spun că, în situația în care Legea nu va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014, localitățile din Republica Moldova vor fi îngenungheate. ”Noi acuma nu primim niciun leu de la bugetul central. Cu cât depunem mai mare efort pentru a acumula mijloace, cu atât suntem pedepsiți și se micșorează ceea ce vine de la bugetul central. Cred că toată populația orașului se va revolta, împreună cu primarul. Toată localitatea va fi în stare de acțiuni ferme, proteste”, opinează Gheorghe Raileanu, primar de Cimișlia.
Constantin Cojocaru, primar de Edineț, accentuează la rândul său că: ”în situația în care rămâne tot sistemul acesta centralizat, vom merge cu mâna întinsă în fața președintelui și politizăm iarăși totul. După mine, amânarea legii pentru finanațe nu este decât o anulare a ei. Vom fi aruncați cu zeci de pași în urmă. Noile prevederi dezleaga mâna puterii locale, ceea ce puterea centrală nu prea vrea să o facă.”
Potrivit directorului executiv CALM (Congresului Autorităților Locale din Moldova), Viorel Furdui, adoptarea în lectură finală a modificărilor la Legea privind Finanțele Locale reprezintă piatra de temelie pentru activitatea ulterioară a autorităților locale, dar și pentru ralierea Republicii Moldova la valorile europene privind guvernarea locală. Din păcate, zelul unor guvernanți s-a cam pierdut, iar promisiunile făcute APL-urilor nu se îndeplinesc în termene rezonabile. ” Retorica privind importanța implementării noului sistem de finanțare se schimbă de la o zi la alta și amenință să spulbere un vis european care aparține nu numai autorităților locale, dar și întregii țări. În ultima perioadă de timp, sunt vehiculate informații, precum că în anumite cercuri s-ar discuta despre o posibilă tărăgănare a implementării sau chiar despre o amânare a adoptării în varianta finală a modificărilor la Legea finanțelor publice locale. De asemenea, suntem informați despre unele acțiuni de manipulaare și inducere în eroare a unora dintre colegii noștri, reprezentanți ai APL, cărora, în lipsa de informare adecvată privind noul sistem de finanțe locale, li se inoculeză ideea că nu este nevoie de această lege. Suntem departe de a generaliza această situație și chiar avem încrederea (speranța), că, per ansamblu, clasa politică actuală de la nivel central și local, este conștientă de importanța acestei reforme pentru viitorul atât a procesului descentralizării și modernizării administrației publcie, cât și pentru dezvoltarea reală (economică, socială, culturală etc.) a comunităților locale și a întregii țări. Blocarea implementării acestei legi de la 1 ianurie 2014 va duce la eșuarea totală a tuturor promisiunilor în domeniul descentralizării și autonomiei locale. Totodată, va conduce la consecințe grave atât pe plan intern, cât și pe ceș extern. Judecând după opinile primarilor, cred că multă lume este dispusă să-și apare dreptul la un viitor mai bun prin mijloace posibile. Vom încerca să discutăm, iar în cazul în care nu vom fi auziți, sigur că vom utiliza orice mijloc posibil ca să fim convingători”, a menționat Furdui.
Recent, a avut loc ședința lărgită a Biroului Executiv al Congresului Autorităților Locale (CALM), cu participarea reprezentanților din toate regiunile țării. În cadrul ședinței s-a decis că, dacă negocierile cu puterea privind promovarea în regim de urgență a Legii Finanțelor Locale nu vor da rezultatele scontate, primarii vor recurge la acțiuni publice de anvergură, începând cu conferințele de presă şi terminând cu manifestaţiile deschise de protest.
CLICK AICI PENTRU A VIZUALIZA REZOLȚIA APCE (TEXT ORIGINAL ENG)
Serviciul de comunicare și relații cu publicul
Tel. 22-35-09