Guvernul, prin intermediul Ministerului Finanţelor, se află în proces de elaborare şi promovare a politicii fiscal-vamale pentru anul 2018. Acest document complex este foarte important în contextul continuării şi dezvoltării procesului de descentralizare şi consolidare a autonomiei locale.
În acest context, Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) sugerează mai multe propuneri, a căror realizare ar contribui esențial la eficiența activității autorităților locale din țară. Prin urmare:
– Se impune introducerea sistemului de colectare a impozitului pe venitul persoanelor fizice la locul de domiciliu (reședință), cu compensarea veniturilor perdanților din alte surse. Această măsură va permite asigurarea unei dezvoltări rurale reale și echitabile. O astfel de măsură va reprezenta o creștere semnificativă a veniturilor bugetelor locale și un impuls de dezvoltare, în special pentru comunitățile rurale (dar și cele urbane), locuitorii cărora într-un număr mare desfășoară activități în centrele urbane mari. În același timp, urmează a fi revizuite cotele actuale al veniturilor care rămân la dispoziția bugetelor locale ale localităților urbane, în vederea creșterii lor.
– Se propune includerea în categoria veniturilor bugetelor locale a impozitului din venitul persoanelor juridice colectat în teritoriul respectiv, pentru a asigura creșterea motivației autorităţilor administraţiei publice locale (APL) de a dezvolta mediul de afaceri local, atragerea investițiilor, precum și pentru a dezvolta legătura strânsă între mediul de afaceri și autoritatea locală. Acest lucru va permite apariția unei surse concrete pentru asigurarea componentei investiționale în bugetele locale, mărimea căreia deja va depinde de interesul și implicarea directă a APL.
– Se propune revizuirea statutului, apartenenței și modului de repartizare a taxelor pe resursele naturale. Aceste taxe ar trebui incluse în categoria taxelor locale, fiind încă o sursă de venit care, sau cel puțin o parte a acestora, trebuie să fie virate la bugetele locale de nivelul I. APL au de asemenea de soluționat diverse probleme în domeniul mediului, mai ales că aceste taxe conform Codului fiscal (art. 6 alin. (6)) fac deja parte din sistemul impozitelor şi taxelor locale. La fel, înlesnirile la aceste taxe trebuie să fie acordate prin același mecanism ca impozitul pe bunurile imobiliare şi taxele locale.
– Este necesar de revăzut și perfecționat mecanismul de transferuri cu destinație specială pentru infrastructura drumurilor locale, inclusiv de avut în vedere perdanții din aplicarea mecanismului respectiv. Conform art. 4 din Legea privind descentralizarea administrativă, infrastructura drumurilor este un domeniu propriu autorităților locale, care nici cum nu poate fi finanțat din transferuri cu destinaţie specială, aceasta fiind o încălcare a autonomiei locale. În acest sens, transferurile trebuie să fie cu destinație generală.
– Modul de aplicare al taxei locale pentru amenajarea teritoriului trebuie modificată, astfel ca aceasta să fie achitată per suprafață și nu per angajat. Acest lucru va crește esențial veniturile la bugetele locale, va permite diminuarea fenomenului eschivării de la plata impozitelor și asigurarea echității. De multe ori, gospodăriile care dețin un hectar de terenuri achita aceiași taxă ca și o compania agricolă care deține câteva sute de hectare și declară că are doar un angajat.
FACILITĂŢI FISCALE ȘI „VENITURI RATATE”
Se impune necesitatea introducerii și definirii noțiunii de „venituri ratate” ale bugetelor locale și stabilirii mecanismului compensării lor, având în vedere că bugetele locale se aprobă fără deficit. Astfel, pe parcursul anului pot crește prețurile și salariile minimale, iar scutirile şi facilitățile care afectează veniturile bugetelor locale se oferă lege, încălcându-se principiile echității şi corespunderii resurselor cu competențele. În afară de impozitul pe imobil/funciar, anumite categorii de persoane sunt scutite și de unele taxe locale. Conform principiilor autonomiei locale, toate scutirile la plata tuturor plăților urmează a fi compensate autorității locale respective prin transferuri calculate pentru anul curent în limita veniturilor ratate de autoritățile locale pentru anul în care exercițiul bugetar este încheiat. Adică, în evidenţă ar trebui să persiste noțiunea de „venituri ratate” din cauza modificărilor la legislație care afectează bugetele locale și facilităților acordate de autorităţile centrale în mod unilateral anumitor categorii de persoane. În mod normal, dacă autoritățile centrale iau anumite decizii de acest gen, în rezultatul cărora se reduc (ratează) veniturile bugetelor locale, atunci ele ar trebui să compenseze venitul respectiv ratat comunităților locale. Suma veniturilor ratate urmând să fie adăugată la transferurile cu destinație generală care se virează în bugetele locale respective. În caz contrar, au loc abuzuri și încălcări ale cadrului legal național şi internațional. De asemenea se impune revizuirea scutirii de la plata impozitelor, taxelor locale și a altor plăți (chirie) a unor agenți economici mari sau monopolişti, care folosesc bunurile proprietate a unităților administrativ-teritoriale, fiind scutiți de diverse taxe, impozite și plăți care urmau să ajungă în bugetele locale și care sunt în exclusivitate proprietatea unităților administrativ-teritoriale. Mai mult ca atât, situația actuală prin care acestor agenți economici li se acordă anumite scutiri este una total disproporțională, inechitabilă și contrară legii, deoarece acești agenți la rândul său, impun și percep plăți enorme din partea autorităților locale pentru orice serviciu prestat.
IMPOZITELE ȘI TAXELE LOCALE TREBUIE ADMINISTRATE DE AUTORITĂȚILE LOCALE
Consolidarea rolului serviciului de colectare a taxelor și impozitelor locale de pe lângă autoritățile locale este imperativ necesară. Prin aceasta se asigură autoritățile locale cu instrumente reale și concrete în scopul creșterii colectării impozitelor și taxelor locale. Anume autoritățile locale cunosc cel mai bine situația în teritoriu și sunt cele mai interesate în colectarea impozitelor și taxelor care rămân în bugetul local. Acest lucru este și în interes național, în contextul luptei cu economia tenebră, evaziunea fiscală și plata salariilor în plic. Însă, în prezent autoritățile locale nu au pârghii de a combate anumite fraude și se pot adresa doar la Serviciul Fiscal de Stat, care de multe ori nu dispune de capacitățile necesare pentru a se ocupa efectiv de taxele și impozitele locale. De aceea, trebuie analizată posibilitatea autorităților locale (a serviciului de colectare a taxelor şi impozitelor locale) de a executa silit anumite obligații a plătitorilor de taxe si impozite. Astăzi această competență o deține doar organul fiscal. Prin urmare, domeniul administrării impozitelor și taxelor locale ar trebui decentralizat către autoritățile administrației publice locale. Acestea sunt doar câteva din aspectele cu privire la politica fiscal-vamală, abordată prin prisma drepturilor şi intereselor autorităților locale, deşi nu au fost reflectate şi aşa aspecte cum ar fi prelungirea acțiunii fondului de compensare pentru autoritățile locale, veniturile din contravenţii, finanţarea instituţiilor sociale, finanţarea cheltuielilor capitale sau fondul de contribuţii în proiectele investiţionale; aspecte ce urmează a fi expuse în edițiile următoare ale buletinului.
Viorel Rusu, expert juridic CALM