Primarul orașului Leova, vicepreședintele CALM Alexandru Bujorean consideră că o adesea se confundă reforma administrativ-teritorială cu cea a administrației publice locale. „În ansamblu, noi nu vorbim despre optimizarea numărului de primării și nu întotdeauna aici este problema. Avem multe instituții care au prea multe competențe și gestionează prea multe resurse, îndepărtând serviciile de cetățean. Noi însă trebuie să pornim de la interesul omului și de la apropierea acestor servicii. Dacă vorbim despre reforma administrativ -teritorială, în cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova am propus o metodă mai puțin dureroasă, este vorba despre amalgamarea benevolă, stimularea localităților cu posibilități financiare să-și consolideze eforturile. Noi însă vorbim și despre delegarea anumitor competențe și acoperirea acestora cu resurse de la nivel central de la unele instituții care, de exemplu, au astăzi atribuții în domeniul ordinii publice. Astăzi un sectorist este responsabil de 3500 de cetățeni și avem multe exemple când acest inspector este nevoit să se deplaseze în mai multe localități. În aceste condiții despre ce fel de conlucrare cu APL putem să vorbim? Exemple de acest fel mai sunt.” Ca și ceilalți colegi de-ai săi, Alexandru Bujorean și-a pus mari speranțe în procesul de elaborare a politicii bugetar-fiscale.  „Am văzut unele îmbunătățiri și trebuie să le menționăm. Una din ele vizează defalcările în proporție de 100% din Fondul Rutier Național către bugetele locale. Chiar dacă asistăm la o creștere a materialelor de construcție, oricum sesizăm o schimbare. Totuși, vorbim despre un instrument financiar defalcat din bugetul central către bugetele locale. Autonomia locală nu a fost întărită, nici procesul de descentralizare și rămânem dependenți de factorul politic. Mâine poate veni o altă forță politică și să considere că trebuie să revină la concentrarea resurselor în Fondul Rutier Național.”

 Un alt aspect menționat de vicepreședintele CALM vizează capacitatea financiară și veniturile proprii ale APL. „Astăzi suntem restricționați de anumite norme legale să stimulăm angajații din APL, inclusiv prin premiere. La întrunirea pe care am avut-o la Parlament, cu participarea Ministrului Finanțelor, am solicitat să ni se permită prin lege posibilitatea de a motiva angajații noștri din veniturile proprii și, spre regret, acest lucru nu s-a reflectat în politica bugetar-fiscală, dar încă sperăm că ea va suferi anumite schimbări în procesul de dezbatere în Parlament. De asemenea, am avut marea speranță că impozitul pe venit al persoanelor juridice, care astăzi rămâne în proporție de 0% în bugetul local, va deveni o alternativă sustenabilă de întărire a capacității noastre financiare. Nu a fost să fie. Încă vrem să credem că se vor face anumite modificări în procesul de elaborare și de dezbatere a politicii bugetar-fiscale în Parlament.”

Imprimare