În buletinul informativ al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei CALRCE a fost publicat un articol semnat de Alexandr Tarnavskii, reprezentantul UTA Găgăuzia din Republica Moldova, intitulat „Reflecții înaintea referendumului”.
La 20 octombrie 2024, Republica Moldova va organiza un referendum pe tema modificării Constituției pentru consacrarea cursului țării spre integrarea europeană. Deși acest plebiscit nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, acesta poartă o importanță semnificativă pentru viitorul statului situat la intersecția intereselor geopolitice. Aproximativ 60% din populație susține libertatea și integrarea europeană, dar o parte substanțială – circa 40% – privește nostalgic în trecut și visează viitorul Moldovei în legături strânse cu Federația Rusă. Acest referendum urmărește să pună punct unei dezbateri care a durat mai mult de 30 de ani și pentru a contribui la unirea societății în jurul unui scop comun.
O atenție deosebită trebuie să acordăm situației din UTA Găgăuzia
În ciuda faptului că integrarea oferă noi oportunități, în special pentru grupurile etnice mici, populația găgăuză rămâne sceptică și chiar ostilă față de acest parcurs european. Deși Uniunea Europeană este unul dintre cei mai mari donatori pentru UTA Găgăuzia (alături de Turcia) și apartenența la UE oferă garanții puternice pentru conservarea și dezvoltarea UTA Găgăuzia, propaganda, stereotipurile și interesele personale ale conducerii au avut ca rezultat faptul că majoritatea covârșitoare a găgăuzilor se opun integrării europene.
Situația din UTA Găgăuzia ilustrează în mod evident modul în care absența unui Program național de informare a cetățenilor despre beneficiile integrării europene și lipsa minorităților din procesele naționale poate submina impactul investițiilor și susținerii regiunii.
Până în prezent comunitatea găgăuză rămâne insuficient de informată cu privire la criteriile de la Copenhaga aplicate în țările candidate la UE, dar și a celor care au calitatea de membru, în special cele privind drepturile omului și minoritățile naționale. Aceste criterii includ drepturi precum conservarea identității, accesul la educație în limbi străine, participarea egală la guvernare și multe altele.
Vidul informațional în UTA Găgăuzia privind integrarea europeană servește ca o lecție importantă pentru Uniunea Europeană.
Acesta subliniază nevoia de a populariza și informa populațiile viitoarelor țări candidate despre avantajele alegerii integrării europene nu numai pentru națiunea majoritară, dar și pentru minoritățile naționale.
Buletinul informativ al CALRCE în limba engleză este atașat aici: ILDG-Newsletter_november_2024_en[1]