În perioada 1-5 iunie, la Bruxelles, au avut loc un șir întreg de evenimente importante pentru Moldova si mai ales pentru autoritățile publice locale din Moldova. Astfel, la cea de-a patra conferință internațională privind cooperarea pentru dezvoltare, alături de 200 de delegați din toate colțurile lumii, Republica Moldova a fost reprezentată de Congresul Autorităților Locale din Moldova. Totodată, în această perioadă a fost organizată Conferința de lansare a proiectului LADDER, coordonat de ALDA (Asociația Europeană pentru democrație locală).
În cadrul acestor întruniri europene, coordonatorul de programe CALM, Alexandru Osadci, a menționat că în domeniul descentralizării și a consolidării autonomiei locale, Republica Moldova are restanțe, de aceea necesită un suport pentu derularea cu success a reformelor. În același timp, Osadci a prezentat poziția CALM și soluțiile pe care le propune Congresul în ceea ce privește perfecționarea programelor, politicilor și abordărilor UE pentru APL-urile din țările Parteneriatului Estic. În cadrul celor două evenimente de anvergură s-a discutat despre problemele APL din lumea întreagă, despre asistența UE pentru APL și dezvoltare locală, despre suportul pe care este gata Uniunea Europeană să-l ofere pentru identificarea și implementarea politicilor de promovare și consolidare a APL, despre locul și rolul APL și a autonomiei locale ca o direcție prioritară de acțiuni.
Participanții au menționat că Uniunea Europeană tine cont de sugestii și își adaptează proiectele de susținere a APL la necesitățile reale ale acestora. Astfel, modelele/fondurile/programele de cooperare și susținere au fost modificate, mai ales pentru țările candidate la aderare și cele care au semnat Acorduri de Asociere în cadrul Partneriatului Estic. Totodată, este la etapă de definitivare cadrul instituțional nou la nivel de Uniunea Europeană (Comisia Europeană) pentru țările în curs de integrare/aderare la UE. În acest context, la începutul anului 2015 a fost creat un Directorat nou în cadrul Comisiei Europene pentru țările candidate și țările care au semnat Acorduri de Asociere cu UE – DG NEAR.
Grație eforturilor partenerilor principali ai CALM la nivel european – Comitetiul Regiunilor UE si CEMR (asociația pan-europeană a asociațiilor APL din Europa, dar și a unei campanii active și consecvente de promovare a intereselor APL din Republica Moldova desfășurată de CALM, se observă schimbarea accentelor și a priorităților.
În Cadrul Conferinței de lansare a proiectului LADDER finanțat de UE și implementat de ALDA (Agenția Europeană pentru democrație locală), accentual prioritar a fost pus pe problemele cu care se confruntă APL din țările Parteneriatului Estic. Participanții au accentuat necesitatea elaborăriii și promovării unei poziții comune în ceea ce privește programele de asistență și finanțare pentru APL din fondurile europene, pentru punerea în practică a proceselor de descentralizare și consolidare a autonomiei locale în cele șase țări.
Proiectul LADDER este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de partenerul CALM – Asociația Agențiilor Democrației Locale (ALDA). Proiectul, cu o durată de 3 ani, este unul pan-european, în care sunt implicate 46 de organizații din 35 țări, care activează în domeniu administrației publice. Cel mai important este faptul că Uniunea Europeană, prin acest proiect, nu numai susține financiar derularea reformelor, dar și avansează un set de acțiuni în deplină concordanță cu agenda sa de dezvoltare. În anii 2010-2012, Uniunea Europeană a lansat o inițiativă pan-europeană similară în domeniul educației. Avantajele unor astfel de programe sunt inestimabile pentru țara noastră:
1. Recunoașterea, la nivel de conducere a Uniunii Europene, a faptului că dezvoltarea națională înseamnă în primul rând o abordare de jos în sus;
2. Implicarea cât mai activă în procese, politici, proiecte și în distribuirea fondurilor de dezvoltare a APL și a societății civile;
3. Informarea cetățenilor Uniunii Europene despre ceea ce înseamnă dezvoltare, de ce trebuie ajutate țările în curs de dezvoltare, precum și despre modalitățile prin care oamenii simpli și autoritățile publice din UE pot promova cooperarea și dezvoltarea țării noastre.