Lucrările de renovare a sectorului de drum Briceni – Grimăncăuţi – frontiera cu Ucraina au fost finalizate. O comisie specială  a evaluat ieri calitatea reconstrucţiei  şi a decis că traseul poate fi exploatat, transmite MOLDPRES.

Proiectul de la Briceni a inclus un segment de drum renovat cu o lungime de circa şase kilometri, un pod de aproape 51 de metri şi două podeţe. Totodată, au fost reparate 48 de căi de acces, zeci de intrări în curţi, acostamente şi rigole, fiind instalate şi 96 de noi indicatoare rutiere  Valoarea totală a lucrărilor se estimează la peste 41 de milioane de lei, alocaţi din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională (FNDR).

Constantin Bândiu, directorul interimar al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord, instituţia care a  realizat proiectul, a  afirmat  că „renovarea acestei porțiuni de drum de importanță națională va contribui la sporirea activităților economice în raionul Briceni”.

La rândul său, Mihail Gnatiuc, președintele raionului Briceni, a menţionat că  “acest proiect de dezvoltare regională a fost așteptat de foarte mulți cetățeni din nordul ţării, întrucât porțiunea de drum reparată asigură legătura cu statul vecin, Ucraina”.

Din anul 2011 și până în prezent, în raionul Briceni acesta este cel de-al treilea proiect de renovare a porțiunilor de drum de importanță regională. Astfel, în perioada de referinţă, pentru infrastructura drumurilor la Briceni au fost valorificate investiţii de aproape o sută de milioane de lei, alocați din FNDR.

 

Imprimare