Președinta Maia Sandu a anunțat finalizarea a 100 de proiecte din Programul Național de Dezvoltare Locală „Satul European” și lansarea unui nou concurs de proiecte în cadrul Programului „Satul European Expres”. Pe lângă cele 100 de proiecte care au fost finalizate, alte peste 390 sunt în proces de implementare. În cadrul Satului European primarii puteau depune proiecte cu o valoare de până la 10 milioane de lei, perioada de implementare fiind de doi ani. În cadrul noului apel de proiecte termenul de implementare este de până la șase luni, suma investiției fiind de până la 450 mii de lei. Notele conceptuale vor putea fi depuse de către autoritățile publice locale începând cu 2 mai 2023 și vor fi recepționate timp de 15 zile, astfel încât în maxim o lună să fie evaluate și prezentate rezultatele. Ce cred aleșii locali despre aceste inițiative, cum decurge întreg procesul, de la scrierea conceptului până la darea în exploatare a obiectivelor, pe ce ar trebui să pună accent autoritățile centrale, la aceste și alte întrebări încercăm să găsim răspunsuri în cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM”. Protagoniștii ediției sunt primarul orașului Ștefan Vodă, vicepreședintele CALM, Vladislav Cociu; primarul orașului Ialoveni, vicepreședintele CALM, Sergiu Armasu; primarul orașului Rezina, Simion Tatarov; primara comunei Ocolina, Soroca, Valentina Ceban; primara orașului Cornești, Ungheni, Vera Buga; primarul de Dubăsarii Vechi, Criuleni, Vitalie Casian; primarul de Zberoia, Nisporeni, Dinu Guțuțui și expertul CALM Octavii Ivanov.
Vă mulțumim că alegeți să fiți alături de noi! Oamenii informați sunt puternici!
Fișier:
Emisiunea „La Înălțime cu CALM”