La data de 5 mai 2016, 17 proiecte propuse de APL din UTA Găgăuzia în prima etapă a Concursului de selectare a proiectelor ce vor fi finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regionala (FNDR), în perioada anilor 2017-2020, au fost evaluate la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, potrivit unui comunicat.

„Notele conceptuale de proiecte au fost depuse în cadrul primei etape de selectare a proiectelor, ce a avut loc în perioada 15 martie – 3 mai a.c. Fiecare notă conceptuală a fost evaluată conform instrucțiunilor pentru utilizatori și punctată după grila de evaluare. Membrii comisiei sunt reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), președintele și vicepreședintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) UTA Găgăuzia și reprezentantul Cancelariei de Stat. După evaluarea notelor conceptuale, va fi realizat un bilanț și prezentat CRD-ului din UTA Găgăuzia, care va accepta proiectele pentru următoarea etapă de concurs”, a subliniat Anatol Usatîi, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Totodată, viceministrul a precizat că grila de instrucțiuni prevede și condiții eliminatorii, iar unele proiecte ar putea fi excluse chiar din prima etapă.

Igor Malai, șef-adjunct al Direcției generale dezvoltare regională a menționat că despre decizia CRD UTA Găgăuzia vor fi informați și reprezentanții APL pentru ca aceștia să prezinte, în etapa a doua de concurs, cererile de finanțare complete pentru proiectele acceptate.

„Au fost prezentate note de proiecte în domeniile: drumuri locale și regionale; aprovizionarea cu apă și canalizare; managementul deșeurilor solide; eficiența energetică, precum și dezvoltarea infrastructurii de afaceri”, a evidențiat Igor Malai.

MDRC amintește că, în perioada 15 martie – 3 mai a.c., autoritățile publice locale de nivelul I și II din întreaga țară au fost îndemnate să depună note conceptuale de proiecte de dezvoltare regională pentru a fi finanțate în perioada 2017-2020 din Fondul Național de Dezvoltare Regională.

Totodată, în aceeași perioadă, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, împreună cu Agențiile de Dezvoltare Regională au desfășurat sesiuni de instruire pentru autoritățile publice locale pentru a-i informa și instrui cu referire la condițiile de participare în concurs, elaborarea notelor conceptuale, etc.

 Elena Ivanov

Imprimare