print
CALM propune soluții de îmbunătățire a proiectului de Lege privind sistemul unitar de salarizare
07.11.2018

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a examinat proiectul de Lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, prin prisma respectării principiilor constituționale de organizare și funcționare a administrației publice locale (APL).

CALM consideră că, în principiu, noul proiect de Lege privind sistemul unitar de salarizare, conține elemente novatorii și pozitive importante în vederea avansării la capitolul sistem de salarizare în sectorul bugetar, scopul fiind ca acesta să devină mai modern, motivant și obiectiv. În rezultatul acestui sistem, o parte din personalul APL își vor păstra pozițiile anterioare sau chiar le vor consolida într-o anumită măsură (persoanele cu funcții de demnitate publică), o altă parte, va simți o îmbunătățire (personalul tehnic și cele mai prost plătite de până acum categorii), iar în privința beneficiilor pentru cea mai mare parte din funcționarii publici locali, situația nu este clară până la sfârșit și depinde de varianta finală a Legii, inclusiv, de luarea în considerație a constatărilor și propunerilor CALM înaintate în procesul actual de avizare premierului Republicii Moldova Pavel Filip,  ministrului Finanțelor Octavian Armașu, ministrului Protecției Sociale, Muncii și Familiei Dnei Stela Grigoraș  și altor actori importanți.

Totodată, din cauza neglijării propunerilor CALM la etapa elaborării conceptului noului sistem de salarizare, lipsei unui dialog instituționalizat prealabil între autori și CALM, precum și neimplicării totale a reprezentanților APL/CALM în procesul/grupul de lucru privind elaborarea noii Legi, se constată mai multe lacune și probleme  fundamentale de ordin conceptual, care dacă nu vor fi soluționate, pot diminua extrem de mult efectele pozitive ale Legii, conduce la apariția unor contradicții cu normele constituționale, a unor conflicte interne și la creșterea nemulțumirilor din partea unor categorii de funcționari.

În acest context, CALM reiterează importanța luării în considerație a aspectelor/lacunelor conceptuale invocate în procesul de studiere a Conceptului privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, aspecte care rămân valabile și în cazul Proiectului dat de lege (a se vedea anexa nr. 1 si nr. 2).

Avizul CALM cu constatările și recomandările privind îmbunătățirea proiectului respectiv de Lege, dar și anexele le găsiți aici:

Departamentul de Comunicare al CALM
Fișiere:
Copyright © 2018 Congresul Autorităţilor Locale din Moldova Toate drepturile rezervate.