Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Materiale Video | Piața agro-meșteșugărească din Satul Ciorești la standardele europene

vezi mai mult

Viorel Furdui: „Înfrățirile si parteneriatele între localitățile din RM cu cele din România - o cale sigură de aliniere la standarde UE și de dezvoltare locală.”
26.02.2020     
 
CALM participă la adunarea generală a A.Co.R. (LIVE VIDEO)
17.02.2020     
 
EU TOT POT #2, Victoria Butuc - primăriță la 28 de ani
12.02.2020     
 
APL nu este responsabilă de utilizarea irațională a banilor din cadrul „Fondului Național de Dezvoltare Regională"
03.02.2020     
 
La Mulți Ani cu sănătate, CALM și bunătate!
30.12.2019     
 

Piața agro-meșteșugărească din Satul Ciorești la standardele europene

      
21.08.2015     www.expresul.com

Satul Ciorești are o piață agro-meșteșugărească cum rar întîlnești prin localitățile noastre rurale.  ”Este construită în stil rustic, totul e din lemn, iar gardul e din nuiele. Este dotată cu chiuvete, este asigurată cu apă… Într-un cuvînt, are tot ce e necesar”, spune primarul Valeriu Guțu, după care subliniază: ”Ne-am străduit să facem din această piață agro-meșteșugărească una cu un stil aparte, să combinăm tradiția, frumosul și utilul”.

Lucrările de construcție au durat mai bine de un an, cu anumite pauze. ”Din păcate, nu am dus lucrările la bun sfîrșit atunci cînd trebuia, deoarece nu am reușit să ne descurcăm financiar”, a explicat primarul. De tot, s-au cheltuit pentru această piață 400 mii de lei, dintre care 200 mii au fost oferiți de Programul comun de dezvoltare locală integrată , iar ceilalți 200 mii – din bugetul local.

”Ne bucurăm că, în sfîrșit, oamenii au un loc bine amenajat, unde-și pot vinde produsele agricole, cele alimentare, dar și cele meșteșugărești. Este o piață accesibilă pentru toți, inclusiv din satele din jur, fiindcă există  și un drum de acces destul de bun. Oricine poate veni”, a mai spus Valeriu Guțu.

Pînă nu demult, oamenii vindeau produsele pe unde nimereau. Acum, după ce piața a fost inaugurată în mod oficial, primarul își pune mari speranțe că Cioreștiul ar putea deveni mult mai atractiv. În plus, sătenilor li s-a oferit șansa de a face un ban în condiții mult mai civilizate. ”Oamenii sînt mulțumiți, asta e important. Nu mai vînd produse în stradă sau acasă, dar într-un loc bine amenajat”, a accentuat dînsul.

Deocamdată, nu va fi percepută nici o taxă de vînzare.

”Impresionează implicarea sătenilor, a consilierilor locali în rezolvarea problemelor comunității. Aproape fiecare dintre ei cunoaște donatorii, partenerii de dezvoltare, proiectele cîștigate, contribuția populației… Deși s-au implementat multe proiecte investiționale, cioreștenii au planuri îndrăznețe și pentru viitor”, a postat pe pagina sa de facebook deputata Maria Ciobanu, după ca a participat la ceremonia de deschidere a pieței din Ciorești.