Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Comunicate | Iurie Potorac, primarul comunei Cuhureștii de Jos, Fălești: „Vom reuși având susținerea Guvernului și a băștinașilor care au plecat"

vezi mai mult

Primarul orașului Bucovăț Mariana Dîmcenco „N-am știut că în Republica Moldova mai sunt oameni atât de prietenoși și săritori la nevoie"
13.02.2020     
 
Primarul orașului Leova Alexandru Bujorean: „Autoritățile centrale din România par a fi în subordinea primarilor și nu invers"
12.02.2020     
 
CALM solicită autorităților centrale revizuirea legislației în domeniul integrității!
11.02.2020     
 
Președintele executiv al Asociației Orașelor din România Ionel Chiriță: „Vom solicita Guvernului României să creeze un mecanism eficient de susținere a comunităților locale din Republica Moldova"
11.02.2020     
 
Primarii de orașe din Republica Moldova în vizită la colegii lor de peste Prut! CALM și Asociația Orașelor din România solicită Guvernului de la București să investească direct în comunitățile din Republica Moldova!
10.02.2020     
 

Iurie Potorac, primarul comunei Cuhureștii de Jos, Fălești: „Vom reuși având susținerea Guvernului și a băștinașilor care au plecat"

      
20.01.2020    

Iurie Potorac a devenit primarul comunei Cuhureștii de Jos, Florești. La reuniunea primarilor din raionul Florești a avut ocazia să cunoască o parte dintre colegi, dar și să afle mai multe informații despre serviciile pe care le prestează CALM.

Din ce domeniu veniți în administrația publică locală?

Iurie Potorac: Sunt contabil de specialitate dar vin din sport. Un băștinaș de-al nostru a deschis în comună o academie de fotbal pentru copii și timp de doi ani și jumătate am activat în cadrul acestei instituții în calitate de antrenor, director sportiv etc.

Ce v-a motivat să schimbați domeniul de activitate?

Iurie Potorac: Am vrut să fiu alături de oameni, le cunosc grijile și problemele și îmi propun să contribui la soluționarea acestora.

Cui rămân copiii fără antrenor și director?

Iurie Potorac: Într-adevăr este o problemă deoarece specialiști nu sunt. Avem un microbuz dar nu găsim șofer. Mulți consăteni au plecat. Urmează să încercăm să identificăm soluții pentru a angaja oameni în funcțiile vacante.

De ce ar avea nevoie localitatea Dvs?

Iurie Potorac: Probleme sunt destule. Îmi doresc, în primul rând, să nu mai avem gunoiști neautorizate. Drumurile necesită a fi reparate. Avem o porțiune de 2 km de drum regional care trece prin localitatea noastră și este într-o situație deplorabilă. Mai puțin de jumătate din străzi sunt iluminate. Casa de Cultură se risipește. Sperăm că Guvernul ne va ajuta, ne punem speranța în proiectele investiționale, dar și în băștinașii care au plecat din sat.

Sunt dispuși oamenii care au plecat să ajute comunitatea?

Iurie Potorac: În discuțiile pe care le avem își manifestă toată susținerea. Chiar recent, de Sfântul Nicolae, unul dintre consătenii noștri, susținut de un partener din Austria a donat haine pentru 25 de copii din familii social-vulnerabile din localitate și a organizat o masă de sărbătoare pentru 60 de oameni.

Ce părere aveți despre întrunirea primarilor din cadrul Filialei CALM din Florești?

Iurie Potrorac: Cred că e un eveniment pentru binele nostru și al populației. Raionul Florești este mare, cunosc o parte din primari, o parte însă am ocazia să-i văd pentru prima dată aici. Sper că ne vom cunoaște mai bine și vom conlucra.

Vă mulțumim!