Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Comunicate | La Bădiceni, Soroca a avut loc prima ediție a Festivalului Covorului!

vezi mai mult

Prin definitivarea procesului de descentralizare multidimensională vom identifica eficacitatea autorităților publice locale
16.10.2019     
 
ACTIVITATEA CALM ÎN INTERESUL APL
15.10.2019     
 
Zece ani de la înființarea Parteneriatului Estic! Învățăm din experiența UE în identificarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, alături de Lituania, Georgia, și Ucraina!
15.10.2019      www.eng.dvtkonferencija.lt   
 
APL ar putea obține finanțări din Fondul Verde pentru Climă!
13.10.2019     
 
Bugetele locale urmează să aibă mai multe venituri!
12.10.2019     
 

La Bădiceni, Soroca a avut loc prima ediție a Festivalului Covorului!

      
13.09.2019    

Covoare vechi, cu elemente tradiționale au fost expuse duminică, 8 septembrie,  în satul Bădiceni, Soroca, în cadrul primei ediții a Festivalului Covorului. În această localitate, pe timpuri, în fiecare gospodărie erau stative de țesut iar covoarele confecționate ajutau familiile să supraviețuiască și chiar să acumuleze venituri. Vasile Palamari, primarul localității a afirmat că ideea organizării acestui eveniment a apărut de mai mult timp, dar abia acum a putut fi realizată.

Astfel, gospodinele din Bădiceni au expus în cadrul evenimentului cele mai valoroase covoare, în speranța că țesutul manual va dăinui în timp. Lucrările au fost admirate de oaspeți din România, Polonia, dar și din raioanele vecine, cel mai vechi covor având 133 de ani. „Un alt covor a fost țesut în 1922 și transmis din generație în generație. De obicei, acestea făceau parte din zestrea fetelor care se măritau", ne-a explicat alesul local. 

În total au fost expuse peste o sută de covoare, în debutul evenimentului având loc o paradă a portului popular.  Vasile Palamari a menționat că anul acesta în Bădiceni s-au țesut câteva covoare, totuși tineretul nu este interesat de această îndeletnicire. „Poate și din acest motiv covoarele noastre nu sunt scoase de vânzare, sunt prea prețioase pentru cei care le-au confecționat sau le-au primit în dar de la strămoșii lor. Sperăm că vor apărea doritori de a reînvia această tradiție strămoșească" .

Festivalul Covorului va fi organizat o dată la doi ani.

Serviciul de Comunicare al CALM