Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Comunicate | Sergiu Cetulean, primar de Parcani, Soroca: Este binevenit ca persoanele care sunt apte de muncă, dar sunt șomere și beneficiază de ajutor social să muncească în folosul comunității

vezi mai mult

CALM participă la elaborarea unui instrument de monitorizare a procesului de descentralizare în țările din sud-estul Europei!
20.11.2018     
 
REZULTATELE REUNIUNII ALEȘILOR LOCALI DE LA STRASBOURG SUNT REFLECTATE ÎN CADRUL EMISIUNII „LA ÎNĂLȚIME CU CALM"!
20.11.2018     
 
APL ar trebuie să aibă acces la toate bazele de date necesare pentru asigurarea prestării serviciilor la nivel local!
19.11.2018     
 
CALM și „Primarii pentru creștere economică" colaborează în vederea dezvoltării economice a localităților!
19.11.2018     
 
CALM propune îmbunătățirea noului Cod Funciar și a Regulamentului privind stabilirea zonelor de protecție a rețelelor de gaze naturale și energie electrică!
19.11.2018     
 

Sergiu Cetulean, primar de Parcani, Soroca: Este binevenit ca persoanele care sunt apte de muncă, dar sunt șomere și beneficiază de ajutor social să muncească în folosul comunității

      
04.12.2017    

Emisiunea audio

O problemă în localităţile rurale o constutuie lipsa locurilor de muncă. Pe de altă parte, există persoane apte de muncă, dar care așteaptă ajutoare din partea statului. De această părere este primarul comunei Parcani, Soroca, vicepreședinte al CALM, Sergiu Cetulean, pe care a exprimat-o în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție cu CALM, la Vocea Basarabiei. Totodată, primarul de Parcani consideră că este binevenită  inițiativa legislativă, potrivit căreia, persoanele apte de muncă care beneficiază de ajutor social, dar nu sunt angajate în câmpul muncii, să fie obligate să muncească în folosul comunităţii, doar că sunt mai multe obligații/atribuții puse în sarcina APL care nu sunt corelate cu realitățile și resursele umane/financiare de care dispun primăriile. De aceea, ele urmează a fi analizate și regândite în așa fel ca acest instrument cu adevărat necesar și util, să nu devină o bariereă în activitatea primarului și un temei pentru organele de control de a-i pedepsi.

„Primăria comunei Parcani colaborează cu Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi suntem dispuşi să-i ajutăm pe cei care ne solicită acest lucru. Noi angajăm lunar câţiva locuitori pentru a amenaja teritoriul. Cu părere de rău, sunt şi persoane care nu vor să se angajeze, deşi sunt locuri de muncă, ştiind că oricum statul le oferă ajutor financiar. Acum, la insitenţa noastră, în deosebi a CALM, persoanele care vor beneficia de ajutor social şi sunt apte de muncă vor fi obligate să presteze servicii în folosul comunităţii”, a menționat Sergiu Cetulean.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, numărul de ore pe care beneficiarii vor trebui să le presteze va fi calculat în funcţie de valoarea ajutorului social pe care îl primesc. Iar rolul de bază pentru planificarea, organizarea și monitorizarea activităților de interes comunitar vor fi atribuite autorităţilor publice locale. De asemenea, primarii vor mai fi obligați să transmită lunar către Direcția asistență socială și protecție a familiei lista persoanelor care au efectuat și care au refuzat efectuarea activităților de interes comunitar. În cazul în care primarul nu va transmite lista, dreptul la ajutor social nu va fi sistat pentru luna respectivă.

Sergiu Cetulean a mai afirmat că Strategia de descentralizare trebuie să fie transpusă în realitate. „Cu părere de rău, până acum multe schimbări nu s-au produs, dar sperăm că guvernarea actuală va lua în seamă propunerile noastre, iar unele amendamente înaintate de CALM vor fi analizate și astfel schimbarea va avea loc.”

Potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii, în 2016 de ajutor social au beneficiat circa 90.000 de familii, iar alte peste 190.000 au primit ajutor pe perioada rece a anului.