Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Comunicate | Emisiunea ”Puncte de reflecție” din 25 august 2017

vezi mai mult

Fondurile europene și descentralizarea ar putea schimba la față localitățile noastre
20.11.2017     
 
Implementarea Strategiei privind descentralizarea este în pragul falimentului
19.11.2017     
 
Traian Băsescu: Optimizarea administrativă poate fi făcută doar după descentralizare, altfel nu ai cum să identifici comunitățile viabile din punct de vedere financiar
18.11.2017     
 
A fost lansat Programul de Dezvoltare a Capacităților în domeniul dezvoltării economice locale
17.11.2017     
 
Descentralizarea Fondului Rutier ne demonstrează că acest proces trebuie implementat şi în alte domenii
16.11.2017      voceabasarabiei.md   
 

Emisiunea ”Puncte de reflecție” din 25 august 2017

      
28.08.2017     voceabasarabiei.md

Emisiunea audio

În cadrul emisiunii s-a discutat despre situația actuală în cadrul APL, modernizarea și realizările în cadrul comunei Botnărești, raionul Anenii Noi. Invitat special al emisiunii a fost domnul Victor Gori, primarul localității Botnărești.