Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Noutăți | Atenție! Din 1 ianuarie este în vigoare noua Lege a contabilității și raportării financiare

vezi mai mult

Autospeciale de intervenție la incendii vor fi distribuite în cinci raioane ale țării
21.01.2019      www.realitatea.md   
 
LISTĂ // Încă 244 de grădinițe din R. Moldova vor fi RENOVATE cu bani din România: Bucureștiul a trimis la Chișinău trei milioane de euro care vor ajunge în fiecare regiune din stânga Prutului
18.01.2019      www.ziarulnational.md   
 
Registrul codurilor IBAN
15.01.2019      monitorul.fisc.md   
 
500 de stâlpi și 36 de km de cabluri. Satul Congaz beneficiază de iluminat stradal datorită unui proiect UE
14.01.2019      diez.md   
 
Tânărul primar care și-a scos comuna din Evul Mediu cu fonduri europene, a investit 10 milioane de euro în infrastructură și a atras investitori străini!
14.01.2019     
 

Atenție! Din 1 ianuarie este în vigoare noua Lege a contabilității și raportării financiare

      
09.01.2019     www.bizlaw.md

Începând cu 1 ianuarie a intrat în vigoare Legea contabilității și raportării financiare, votată de Parlament în decembrie 2017. Noua Lege se aplică următoarelor categorii de persoane (entități) înregistrate în Republica Moldova:

  • persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare;
  • autorităților/instituțiilor, cu excepția autorităților/ instituțiilor bugetare;
  • reprezentanțelor permanente şi filialelor entităților nerezidente;
  • organizaţiilor necomerciale și reprezentanțelor entităților nerezidente;
  • persoanelor fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepția titularilor patentei de întreprinzător;
  • persoanelor fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției (notari, avocaţi, executori judecătoreşti, mediatori, administratori autorizați) și birourilor înfiinţate de acestea.

Legea definește categoriile entităților și grupurilor:

  • Entitatea micro este entitatea care, la data raportării, nu depășește limitele a două dintre următoarele criterii: a) totalul activelor – 5.600.000 de lei; b) veniturile din vânzări – 11.200.000 de lei; c) numărul mediu al salariaților în perioada de gestiune – 10.
  • Entitatea mică este entitatea care, nefiind entitate micro, la data raportării, nu depășește limitele a două dintre următoarele criterii: a) totalul activelor – 63.600.000 de lei; b) veniturile din vânzări – 127.200.000 de lei; c) numărul mediu al salariaților în perioada de gestiune – 50.
  • Entitatea mijlocie este entitatea care, nefiind entitate micro sau entitate mică, la data raportării, nu depășește limitele a două dintre următoarele criterii: a) totalul activelor – 318.000.000 de lei; b) veniturile din vânzări – 636.000.000 de lei; c) numărul mediu al salariaților în perioada de gestiune – 250.
  • Entitatea mare este entitatea care, la data raportării, depășește limitele a două dintre următoarele criterii: a) totalul activelor – 318.000.000 de lei; b) veniturile din vânzări – 636.000.000 de lei; c) numărul mediu al salariaților în perioada de gestiune – 250.
  • Grupul mic este grupul constituit din entitatea-mamă și entitățile-fiice care urmează să fie incluse în consolidare și care, la data raportării entității-mamă, luate în ansamblu, nu depășesc limitele a două dintre următoarele criterii: a) totalul activelor – 80.300.000 de lei; b) veniturile din vânzări – 160.600.000 de lei; c) numărul mediu al salariaților în perioada de gestiune – 50.
  • Grupul mijlociu este grupul care, nefiind grup mic, este constituit din entitatea-mamă și entitățile-fiice ce urmează să fie incluse în consolidare, care, la data raportării entității-mamă, luate în ansamblu, nu depășesc limitele a două dintre următoarele criterii: a) totalul activelor – 401.500.000 de lei; b) veniturile din vânzări – 803.100.000 de lei; c) numărul mediu al salariaților în cursul perioadei de gestiune – 250.
  • Grupul mare este grupul constituit din entitatea-mamă și entitățile-fiice ce urmează să fie incluse în consolidare, care, la data raportării entității-mamă, luate în ansamblu, depășesc limitele a două dintre următoarele criterii: a) totalul activelor – 401.500.000 de lei; b) veniturile din vânzări – 803.100.000 de lei; c) numărul mediu al salariaților în cursul perioadei de gestiune – 250.

Entitatea sau grupul trece dintr-o categorie în alta dacă, la data raportării, pentru ultimele două perioade de gestiune, depășește sau încetează să mai depășească limitele a două dintre criteriile categoriei la care se atribuie. 

Modul de ținere a contabilității și de aplicare a Standardelor de Contabilitate

Entitățile micro și persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, după înregistrarea acestora ca plătitori ai TVA, vor ține contabilitatea în partidă dublă și vor întocmi situaţii financiare prescurtate conform SNC. Excepție vor face:

  • societățile de investiții;
  • societăților financiare holding;
  • societăților financiare holding mixte;
  • societăților financiare nonbancare;
  • societăților holding cu activitate mixtă.

Potrivit prevederilor Legii, societățile enunțate, în funcție de categoria din care fac parte, vor ține contabilitatea în partidă dublă, întocmind situaţii financiare simplificate conform SNC sau vor ține contabilitatea în partidă dublă, întocmind situaţii financiare complete conform SNC. 

Organizaţiile necomerciale și reprezentanțele entităților nerezidente vor ține contabilitatea în partidă dublă și vor întocmi situaţii financiare conform indicaţiilor metodice aprobate de către Ministerul Finanţelor. Persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, până la înregistrarea acestora în calitate de plătitori ai TVA, persoanele fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției și birourile înființate de acestea, țin contabilitatea în partidă simplă în baza contabilității de casă, fără întocmirea situaţiilor financiare, conform indicaţiilor metodice aprobate de către Ministerul Finanţelor.

Păstrarea documentelor contabile

Potrivit art. 17 din Legea contabilității și raportării financiare, entitatea este obligată să păstreze documentele contabile care cuprind documentele primare, registrele contabile, situaţiile financiare şi alte documente aferente organizării şi ţinerii contabilităţii. Documentele contabile sunt sistematizate şi păstrate conform regulilor și termenelor stabilite de Organul de stat pentru supravegherea şi administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova. 

Aceste documente se pastrează de către entitate pe suport de hârtie sau în formă electronică. Documentele contabile se pot păstra pe suporturi tehnice în cazul în care contabilitatea este ținută cu utilizarea sistemelor informatice proprii, cu condiţia ca acestea să poată fi accesate în orice moment, în funcţie de necesităţile entităţii sau la cererea organelor abilitate de legislație. La păstrarea documentelor contabile, entitatea este obligată să asigure protejarea acestora de modificări neautorizate. Dacă documentele contabile au fost distruse, sustrase sau pierdute, entitatea va trebui să le restabilească, în termen de 3 luni de la data constatării faptului respectiv. 

La încetarea activităţii entității, documentele contabile se vor transmite către arhivele de stat, în conformitate cu regulile prevăzute de Organul de stat pentru supravegherea şi administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova. 

Inventarierea 

Entitatea este obligată să efectueze inventarierea generală a activelor, capitalului propriu și datoriilor în modul stabilit de Regulamentul privind inventarierea, elaborat și aprobat de către Ministerul Finanţelor. Regulile specifice de efectuare a inventarierii în anumite ramuri, domenii/sectoare de activitate se elaborează de organele centrale de specialitate, acestea coordonându-se cu Ministerul Finanţelor.