Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Comunicate

Comunicate

Modalitățile de eficientizare a Biroului Relații cu Diaspora, discutate la Cancelaria de Stat în comun cu partenerii de dezvoltare
Reprezentanții Cancelariei de Stat în comun cu partenerii de dezvoltare ai Biroului Relației cu Diaspora (BRD) au inițiat discuțiile privind identificarea soluțiilor pentru eficientizarea BRD, astfel încât acesta să devină o structură productivă, depolitizată și care să răspundă pe deplin
18.09.2019      cancelaria.gov.md   
Gheorghe Bute: „Prin efortul comun al ACoR și CALM putem ajunge mult mai departe"
În cadrul unei vizite oficiale întreprinse în Republica Moldova, secretarul general al Asociației Comunelor din România (ACoR) Gheorghe Bute a vorbit despre realizările comune ale ACoR și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).
18.09.2019     
     
Primarii sunt locomotivele nevăzute ale unui stat
„13 consilii raionale au relații de colaborare și cooperare cu Consiliul județean Vaslui, ceea ce înseamnă aproape 6 milioane euro finanțări prin programe europene transfrontaliere sau din bugetul consiliului județean Vaslui."
18.09.2019     
Primarii din România și Republica Moldova și-au dat mâna la Vatra!
Duminică, 15 septembrie, la Complexul Cultural Vatra a avut loc reuniunea autorităților locale și centrale din Republica Moldova și România.
17.09.2019     
     
CUNOAȘTE ACTIVITATEA AUTORITĂȚILOR LOCALE!
În cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM" ce a fost transmisă sâmbătă, 14 septembrie, la Eco FM și duminică, 15 septembrie, la Jurnal FM am vorbit cu directorul executiv al CALM Viorel Furdui despre reuniunea reprezentanților asociațiilor autorităților locale din țările Europei
17.09.2019     
Se stabilesc noi punți de legătură dintre primăriile din Republica Moldova și România!
Centrul Cultural Vatra în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) vă invită la „Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni". Evenimentul va avea loc la 14 și 15 septembrie și are drept obiectiv promovarea și valorificarea tezaurul cultural și tradițional al românilor de pretutindeni, dar și de a stabili noi relații de colaborare și prietenie între autoritățile locale de pe cele două maluri ale Prutului
13.09.2019     
     
La Bădiceni, Soroca a avut loc prima ediție a Festivalului Covorului!
Covoare vechi, cu elemente tradiționale au fost expuse duminică, 8 septembrie,  în satul Bădiceni, Soroca, în cadrul primei ediții a Festivalului Covorului. În această localitate, pe timpuri, în fiecare gospodărie erau stative de țesut iar covoarele confecționate ajutau familiile să supraviețuiască
13.09.2019     
Bâlciul Olarilor din Iurceni, Nisporeni a ajuns la a 31-a ediție!
La Iurceni, Nisporeni a avut loc duminică, 8 septembrie, a 31-a ediție a Târgului Republican al ceramiștilor „Bâlciul Olarilor". Este unul dintre cele mai longevive evenimente de acest fel din Republica Moldova. Astfel, mai mulți meșteri populari din Republica Moldova și din România au avut posibilitatea să-și expună și să-și vândă varietatea bogată din vase de ceramică lucrate manual.
12.09.2019     
     
Orașul Ialoveni se va înfrăți cu o localitate din China!
În perioada 2-7 septembrie 2019, primarul orașului Ialoveni Sergiu Armașu a participat la Forumul internațional desfășurat în orașul Luzhou, China, la invitația oficială a autorităților chineze. Orașul Luzhou din regiunea Sichuan, China, este cunoscut ca "orașul vinului". În cadrul evenimentului
12.09.2019     
Fără descentralizarea și consolidarea autonomiei locale va fi foarte greu de atins obiectivele de dezvoltare și europenizare a statelor noastre
La 5 și 6 septembrie, la Kiev, Ucraina s-au reunit reprezentanți ai asociațiilor autorităților locale din țările Europei de Sud-Est, membre ai PLARFORMA – organizație pan-europeană de pe lângă Consiliul Municipalităților și Regiunilor din Europa și NALAS - rețeaua asociațiilor
10.09.2019     
     
„LA ÎNĂLȚIME CU CALM" REVINE ÎN CASELE DVS!
În cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM", ce a fost transmisă sâmbătă, 7 septembrie, la Eco FM și duminică, 8 septembrie, la Jurnal FM, prezentăm noul număr al buletinului informativ „Vocea Administrației Locale", aflăm de la expertul CALM Viorel Rusu ce prevede
09.09.2019     
Expertul CALM Alexandru Morcov: „Primarii nu trebuie să umble pe drumuri cu mâna întinsă"
Descentralizarea parțială a Fondului Rutier, devenită posibilă datorită insistențelor Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), a generat reparația multor drumuri din satele noastre. Totuși, deoarece mai bine de două decenii nu au fost alocate fonduri pentru renovarea drumurilor locale, mai
09.09.2019     
     
Expertul CALM Viorel Rusu: „Mizăm pe stabilirea unui dialog permanent cu Guvernul privind înlăturarea restanțelor care au rămas în domeniul APL"
Guvernul a aprobat în ședința din 30 august Planul de Acțiuni pentru perioada 2019-2020. Ce prevede acest document în domeniu administrației locale ne spune expertul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Viorel Rusu.
09.09.2019     
Vladislav Cociu, primarul care a realizat vrerea părinților săi!
La 23 august, în satul Carahasani, Ștefan Vodă, a avut loc evenimentul de deschidere a Casei de Cultură. Acest lucru a devenit posibil după o lungă perioadă de timp, în perioada privatizărilor din anii 90 edificiul a ajuns în posesia  unor
04.09.2019     
     
Jos mâinile de pe primari!
În primele zile ale lunii septembrie în toate administrațiile publice locale din Republica Moldova a ajuns noul număr al buletinului informativ „Vocea Autorităților Locale". În editorialul intitulat „Să lăsăm primarii în pace și să ne privim în oglindă", autoarea Ana Moraru descrie condițiile în care sunt nevoiți să activeze aleșii locali pentru a produce schimbări în comunitățile noastre.
03.09.2019     
CALM a semnat un protocol de cooperare cu Asociația Municipalităților din Rusia
La 15 și 16 august, în orașul Celiabinsk, Rusia a avut loc Forumul Internațional al Bunelor Practici din Municipalități.  La eveniment au participat delegații din România, Coreea, Serbia, Ucraina, etc, vicepreședintele CALM, primarul municipiului Edineț Constantin Cojocaru și vicepreședintele Adunării Generale
18.08.2019     
     
Buletin informativ pentru perioada 1-15 august 2019
Buletinul informativ conține următoarele titluri:1. COORDONATORUL DE PROGRAME ÎN CADRUL CALM ALEXANDRU OSADCI: „IMPLEMENTAREA MODELULUI DE ORGANIZARE A SERVICIILOR BAZAT PE IMPLICAREA SECTORULUI PRIVAT AR PRODUCE NUMEROASE BENEFICII"2. VIOREL FURDUI: ÎNCĂ NU PUTEM SPUNE CĂ TOATE TEMERILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE
17.08.2019     
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui: „Toată clasa politică trebuie să înțeleagă că dacă nu dărâmăm această verticală a puterii, în zadar mai vorbim despre o justiție independentă”
Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Viorel Furdui a vorbit în cadrul unui interviu pentru radio Sputnik Molodva despre așteptările autorităților publice locale de la noua guvernare, dar și despre pașii ce ar urma să fie întreprinși
15.08.2019     
     
Ana Moraru: „Să lăsăm primarii în pace și să ne privim în oglindă”
Se cunoaște că atunci când este ales un primar, cetățenii mai puțin țin cont de culoarea politică pe care o reprezintă candidatul. Dacă excludem cele câteva orașe mai mari, în restul cazurilor alegătorii acordă votul candidatului în care au cea
15.08.2019     
Un primar!
Un grup de cetățeni din Alba Iulia au încercat într-un mod neobișnuit să-l convingă pe Gheorghe Dămian, primarul de Ciugud, județul Alba, una dintre cele mai prospere comune din România, să candideze pentru primăria orașului Alba Iulia în 2020. Aceștia
15.08.2019     
     
1 2 3 4 5 6 »»