Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Emisiuni Audio

Emisiuni Audio

Primarul de Cărpineni, Hâncești Ion Cărpineanu: „Nu există un mecanism mai bun de a reprezenta APL decât CALM "
Pe parcursul anilor 2010-2018 a adus în localitate peste 40 de proiecte, majoritatea finanțate de UE. Primarul comunei Cărpineni, Hâncești Ion Cărpineanu este cel care își dedică în totalitate cunoștințele și timpul în interesul cetățenilor care i-au încredințat votul deja pentru al doilea mandat. Ședințele consiliului locale se transmit online, deciziile luate se fac publice pe site-ul carpineni.md, așa se dorește ca activitatea primăriei să fie transparentă.
25.05.2018     
Primarul municipiului Strășeni, vicepreședintele CALM Valentina Casian: „Avem ce învăța și de la primarii noștri”
Emisiunea radioA început iluminatul stradal de la o donație de 20 de mii de euro, dar l-a extins până la 5 milioane de lei. Datorită agenților economici pe care reușește să-i convingă să investească în Strășeni, oamenii pot să-și găsească
11.05.2018     
     
Vladislav Cociu, primarul de Carahasani, Ștefan Vodă: „ Fără APL nu poate exista niciun progres"
Este primar de mai bine de 15 ani și în toată această perioadă a adus nenumărate investiții europene în Carahasani, Ștefan Vodă. Drumuri europene, un Centru pentru bătrâni, o cantină pentru nevoiași, serviciu de asistență socială, grădiniță renovată, cu
05.05.2018     
Natalia Petrea: „Satele sunt cele în care trebuie să investim, deoarece acolo locuiesc cei mai mulți cetățeni."
Emisiunea radioPrimarul localității Costești, Ialoveni Natalia Petrea a vorbit în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei despre proiectele de dezvoltare a localității, despre necesitatea implicării cetățenilor în soluționarea problemelor, dar și despre descentralizare și autonomie locală.„E al
12.04.2018     
     
Nicolae Tudoreanu, primar de Feștelița: „Strategia descentralizării financiare trebuie de realizat"
Emisiunea radioÎn cadrul unei noi ediții a emisiunii Vocea Administraţiei Locale de la Vocea Basarabiei, invitatul lui Victor Rusu a fost primarul localității Feștelița, Ștefan Vodă, Nicolae Tudoreanu.Printre subiectele importante, edilul de Feștelița s-a referit la planurile anului 2018, pe
12.02.2018      voceabasarabiei.md   
Petru Răbdău: „Pentru funcția de primar ar trebui de făcut doctoratul în cerșit"
Emisiunea radioPrimarul comunei Rădeni, Strășeni, Petru Răbdău, invitatul emisiunii Puncte de Reflecție cu CALM de la Vocea Basarabiei a vorbit despre insuficiența banilor în primării, deoarece multe restanțe în APL s-au acumulat încă din perioada sovietică. Cu toate acestea, edilul
11.02.2018     
     
Autoritatea locală în acest moment este mai degrabă în regim de supraviețuire, decât în regim de dezvoltare
Emisiunea radioLa 1 februarie, de Ziua Administrației Publice Locale, în cadrul emisiunii Spațiul Public de la postul public de radio s-a discutat despre activitatea primăriilor și a consiliilor locale, despre eficiența APL, despre capacitatea acestora de a dezvolta și a
05.02.2018      www.trm.md   
Autonomia locală reală ar produce efecte asupra calității vieții cetățenilor
Emisiunea radioÎn cadrul emisiunii Vocea Administrației Publice Locale din 3 februarie, experții Congresului Autorităților Locale din Moldova, Viorel Rusu și Alexandru Morcov au vorbit despre Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică, sărbătorită la 1 februarie, așteptările pentru
05.02.2018     
     
Viorel Furdui: „CALM a fost, este și va fi alături de toți cei din administrația publică locală care au demnitate și caracter"
Emisiunea radioLa 1 februarie este consemnată Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală. Această dată nu a fost aleasă întâmplător, ci grație faptului că anume pe 1 februarie 1998 a intrat în vigoare Carta Europeană a Autonomiei
02.02.2018     
Democrația locală din Republica Moldova este tot mai fragilă și în mare pericol!
Directorul IDIS „Viitorul" Igor Munteanu și directorul executiv al CALM Viorel Furdui au analizat, în cadrul emisiunii Vocea Administrației Locale de din 27 ianuarie, rezultatele raportului Starea democrației locale în Republica Moldova, realizat de IDIS „Viitorul".
29.01.2018     
     
Vasile Sîrbu: „După reorganizarea Trezoreriilor, săptămânal trebuie să ducem contractele pentru semnare la o distanță de 100 de km"
Emisiunea radioDupă ninsorile de săptămâna trecută, pe drumurile din toată republica s-a format un strat de gheață, care aduce mari bătăi de cap locuitorilor, dar și autorităților locale. Din cauza resurselor financiare modeste, primarii cu greu fac față acestei situații
26.01.2018     
Dacă descentralizarea nu va avea loc, ziua de mâine a Republicii Moldova va fi pusă în pericol
Emisiunea radioȘtefan Vlas, deputat în Parlamentul RM din partea Partidului Liberal și Iurie Țap, deputat din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova au fost invitații emisiunii Vocea Administrației Locale din 20 ianuarie, curent. Ambii deputați au  o experiență bogată în calitate
22.01.2018     
     
Cetăţenii din localitățile rurale trebuie sa fie motivaţi să se implice în procesul de dezvoltare comunitară !
Emisiunea radioCetăţenii din localitățile rurale nu sunt motivaţi să se implice în procesul de dezvoltare comunitară şi nu au interes să se implice în realizarea  proiectelor din cadrul comunităţii. Această părere au exprimat-o primarul de Vorniceni, Strășeni, Vasile Tofan și
20.01.2018     
Primarii trebuie să știe totul: să cunoască limba engleză, contabilitate, să scrie proiecte, să le obțină și să le implementeze
Primarii de Costești (Ialoveni) Natalia Petrea și Budești (Chișinău) Nina Costiuc au vorbit în cadrul emisiunii Vocea Administrației Publice de la Vocea Basarabiei despre realizările din 2017, așteptările pentru 2018 și problemele cele mai importante cu care se confruntă în administrarea comunităților locale.
15.01.2018     
     
Tatiana Panfili: Facem tot ce ne stă puteri, doar ca să păstrăm tinerii în localitate
Anul 2017 a fost unul dificil pentru Autoritatile locale din RM, în primul rând din punct de vedere al dialogului dintre APC și APL. În 2017 au fost culese roadele muncii și rezultatelor din 2016. Primarii din RM susțin că este foarte important să aibă libertatea să gestioneze și să utilizeze resursele financiare acolo unde cetățeanul și primarul consideră că este important
12.01.2018     
Viorel Furdui: Sperăm că guvernarea va auzi acest strigăt! Nu poți supune unor asemenea umilințe pe cei de la care vei cerși votul!
Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale, Viorel Furdui a acordat un interviu postului de radio Europa Liberă, reporter Dana Răileanu, în contextul în care CALM a  expediat o Adresare preşedintelui Parlamentului RM, Andrian Candu, premierului Pavel Filip, tuturor liderilor partidelor
12.01.2018      www.europalibera.org   
     
Lipsa de transparență și dialog poate discredita reforma administrației publice și riscă să aibă efecte inverse!
Emisiunea radioAlexei Busuioc, primar de Capaclia (Cantemir) şi Viorel Pârvan, expert la IDIS "Viitorul", au analizat, în cadrul emisiunii Vocea Administraţiei Locale,  Strategia de reformă a administraţiei publice care, în anul 2017, nu prea a înregistrat rezultate la capitolul implementare,
09.01.2018     
Tatiana Badan: CALM-ul nu este în opoziție fată de Guvern. CALM-ul reprezintă vocea tuturor autorităților locale
Emisiunea radio“În anul 2017 nu am reuşit să avem un dialog instituționalizat cu autoritățile centrale, ceea ce nu poate duce la o dezvoltare.” Aceasta este una dintre concluziile exprimate de Tatiana Badan, primar de Selemet, Cimişlia preşedinte al CALM în
05.01.2018     
     
Cum a fost anul 2017 pentru administrațiile publice locale
Emisiunea radioLa ultima emisiune din 2017, cu genericul Vocea Administrației Publice Locale de la Vocea Basarabiei, Victor Rusu, împreună cu invitatul său Viorel Furdui, director executiv al Congresului Autorităților Publice Locale (CALM) au trecut în revistă principalele evenimente care s-au
01.01.2018     
Valentina Casian: Puțini oameni au curajul și perseverența colegilor din cadrul CALM
Emisiunea radioLa mulţi ani, multă sănătate, belşug în toate şi realizarea tuturor dorinţelor. Acesta este mesajul pe care l-a transmis primarul municipiului Străşeni, Valentina Casian locuitorilor din municipiul Strășeni, dar și tuturor cetățenilor Republicii Moldova, în cadrul emisiunii Puncte de
30.12.2017     
     
1 2 3 4 5 6 »»