Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Noutăți

Noutăți

ianuarie   februarie   martie   aprilie   mai   iunie   iulie   august   septembrie   octombrie   noiembrie   decembrie
APROBAT: Registru absoarbe Camera Înregistrării de Stat, Cadastru, Stare Civilă şi Camera de Licenţiere; Noua instituţie se va numi Agenţia pentru Achiziţii Publice
Patru entităţi publice din cadrul Guvernului vor fi lichidate prin absorbţie de către întreprinderea de stat „Registru”, iar noua instituţie se va numi Agenţia pentru Achiziţii Publice.
26.04.2017      www.jurnal.md   
Sute de proiecte, implementate în Moldova cu suportul UE
200 de proiecte, cu un buget total de 40 de milioane de euro, au fost implementate la nivel local şi naţional pe parcursul anilor 2007-2013. Banii au fost acordaţi de către Comisia Europeană.
26.04.2017      trm.md   
     
Spălătorie socială la Edineț. Oamenii cu venituri modeste sau cei cu nevoi speciale vor putea să spele şi să calce haine gratuit
Chiar dacă cei mai mulţi dintre moldoveni au acasă maşină de spălat, există familii pentru care aceasta rămâne un lux. Anume pentru această categorie, autorităţile din orașul Edineț au deschis o spălătorie socială. Aici, oamenii cu venituri modeste sau cei cu nevoi speciale vor putea să spele şi să calce haine fără să plătească. Pentru ceilalţi, serviciile vor fi contra cost.
26.04.2017      www.canal2.md   
Bani pentru renașterea satelor moldovenești. Primarii vor să testeze seriozitatea Uniunii Europene
Reparația drumurilor, construcția rețelelor de canalizare și iluminatul public stradal sunt principalele servicii pe care primarii din localitățile Republicii Moldova vor să le implementeze.
26.04.2017      moldnova.eu   
     
Fermierii din Selemet vor vinde din toamnă în condiții moderne
Gata cu vânzările pe marginea drumului la Selemet. Din această toamnă, peste 1000 de fermieri și țărani din regiune își vor putea vinde produsele la o piață modernă, amenajată de primărie pe bani europeni.
25.04.2017      stirilocale.md   
AUTORITĂŢILE LOCALE DIN MOLDOVA AR PUTEA BENEFICIA DIN PARTEA UE DE GRANTURI ÎN VALOARE DE 600 MII EURO PENTRU REALIZAREA PROIECTELOR
Comisia Europeană a publicat recent apelul pentru propuneri privind "primarii pentru creștere economică" (EuropeAid / 155272 / DH / ACT / Multi).
20.04.2017     
     
Cel mai sportiv primar al țării recomandă viața fără carne și fără alcool
Primarul de Comrat, Serghei Anastasov, are 53 de ani. Puțini însă îl cred, la cât de bine arată. Nu există un mare secret la mijloc. Serghei Anastasov face sport de când se ține minte. La această vârstă le poate face concurență tinerilor inclusiv la făcut flotări. Se ridică la sol de peste 100 de ori.
19.04.2017      ea.md   
(INTERVIU) Anatolie Dimitriu, Președintele raionului Ialoveni: „Doresc ca în R. Moldova să se realizeze cea mai mare reformă – cetățenii să-și iubească țara”
Ex-deputatul Anatolie Dimitriu, Președintele raionului Ialoveni, ne-a vorbit, în cadrul unui interviu acordat pentru CURENTUL, despre activitatea sa de aproape 2 ani în funcția respectivă, cum conlucrează cu Guvernul, de ce a susținut-o pe Maia Sandu în alegerile prezidențiale, dar și ce ar putea vizita turiștii în raionul Ialoveni.
19.04.2017      curentul.md   
     
Din prima sursă: cum au reuşit 23 localităţi să mobilizeze originarii aflaţi departe de casă
Acum un an, ideea de a implica migranții în soluționarea problemelor din localitățile de baștină și, cu atât mai mult, de a dona pentru dezvoltarea comunităților, părea aproape irealizabilă.
11.04.2017      stirilocale.md   
Grădinița din Hârbovăț va fi dotată cu panouri solare
Grădinița din satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi, va fi dotată cu panouri solare pentru încălzirea apei.
06.04.2017      www.evzmd.md   
     
Trei oraşe din Moldova vor fi iluminate din bani europeni
Peste 700 de corpuri de iluminare stradală de tip LED vor fi instalate în oraşele Ocnița, Soroca şi Cantemir. Acţiunea face parte din proiectul "Undă verde, Moldova! Modernizarea și eficientizarea iluminatului strada" (Green Light Moldova - Modernisation and Saving Energy in Street Lighting).
06.04.2017      www.realitatea.md   
Un primar din Moldova, alături de echipa sa, au venit la Cornu Luncii pentru a lua exemplu de administrație
Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, este de multe ori un exemplu pentru primarii din județ, iar de data aceasta a fost și pentru cei din Republica Moldova.
06.04.2017      suceavalive.ro   
     
Atelier de lucru la Bălți privind pregătirea proiectelor pentru Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020
Un atelier de lucru privind pregătirea proiectelor pentru Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 a avut loc marți, 4 aprilie, la Bălți.
06.04.2017      adrnord.m   
FINANȚARE // O localitate din România donează 30 de mii de euro satului „înfrățit” din R. Moldova
Autoritățile locale din Cărpineni, raionul Hâncești, vor primi un ajutor financiar de 30 de mii de euro din partea localității Miroslava din județul Iași, România, pentru a moderniza stadionul din sat.
29.04.2016      ziarulnational.md   
     
Conectaţi la sistemul de canalizare
Sectorul Floarea din or. Hânceşti – conectat la sistemul central de canalizare. Miercuri, locatarii sectorului Floarea din or. Hânceşti au avut un motiv de mare bucurie – administraţia locală a dat în exploatare o modernă staţie de pompare a apelor reziduale în cadrul proiectului de construcţie a sistemului de canalizare a oraşului.
28.04.2016      www.curierul.md   
Aplicanți, grăbiți-vă! 3 mai, ora 16.00 este data limită de participare la Concursul de proiecte de dezvoltare regională pentru anii 2017-2020
Agenția de Dezvoltare Regională Centru sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor reamintește reprezentanților administrațiilor publice locale din Regiunea Centru că termenul limită de depunere a notelor conceptuale pentru participarea la Concurs de selectare a proiectelor ce vor fi finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regionala (FNDR), în perioada anilor 2017-2020 este 3 mai, ora 16.00!
27.04.2016      adrcentru.md   
     
Concurs de selectare a 7 localități rurale din centrul Republicii Moldova pentru acordarea suportului în elaborarea Strategiilor de dezvoltare socio-economică a localității pentru perioada 2016-2020
Agenția de Dezvoltare Regională Centru, cu sprijinul Centrului de Informare pentru Autoritățile Locale (Solidarity Fund PL in Moldova) anunță concurs de selectare a 7 localități din Regiunea de Dezvoltare Centru, pentru care va fi acordat suport în elaborarea Strategiilor de dezvoltare socio-economică a localității pentru perioada de programare 2016-2020.
27.04.2016      adrcentru.md   
Stadion cu zece mii de locuri
Nisporeniul ar putea deveni, în următorii ani, un centru de atracție pentru mulți microbiști, iar Stadionul central orășenesc, care se dorește a avea 10 mii de locuri, ar putea să găzduiască cele mai importante evenimente sportive naționale și internaționale.
26.04.2016      provincial.md   
     
Prima Grădină Botanică din provincie va fi la Cimişlia
Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a efectuat, la 19 aprilie 2016, o vizită de lucru în raionul Cimişlia. S-a întâlnit cu preşedintele raionului, Mihail Olărescu, după care a participat la o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei publice locale şi servicii desconcentrate, agenţi economici, lideri ai gospodăriilor ţărăneşti din raion.
26.04.2016      gazetadesud.md   
Școlile din Nezavertailovca, Hlinaia și Chițcani – reparate pe bani europeni
Peste 800 de copiii din stânga Nistrului vor obține acces la educație în condiții moderne și sigure. Uniunea Europeană finanțează lucrările de renovare a școlilor din Nezavertailovca, Hlinaia și Chițcani, prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, potrivit unui comunicat de presă.
26.04.2016      provincial.md   
     
1 2 3 4 5 6 »»